Antena Meniu Search
x

Pensiile speciale ale aleşilor locali, declarate neconstituţionale de CCR

Proiectul de lege privind acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională, care a admis astfel sesizarea Guvernului.

Proiectul de lege privind acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională, care a admis astfel sesizarea Guvernului.

"Am admis sesizarea Guvernului, plecând de la premisa că, după reexaminare, Parlamentul nu a urmat de la început calea ar fi trebuit, pentru că noi declarasem în întregime legea neconstituţională, deci trebuiau parcurse de la început fazele parlamentare", a spus preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

El a precizat că Parlamentul nu a respectat nici alte decizii ale Curţii, precum definirea statutului juridic al acestei indemnizaţii, care este confundată în text cu pensia.

"Nu s-a ţinut cont de decizia noastră anterioară, în care ceream legiuitorului şi iniţiatorilor, să precizeze clar natura juridică a indemnizaţiei. Ei au botezat-o indemnizaţie, dar în paralel s-au referit şi la pensie. Au condiţionat de vechimea în muncă", a spus preşedintele forului.

Valer Dorneanu a declarat că, dacă Parlamentul doreşte să reia această iniţiativă, trebuie să se pronunţe şi asupra metodei de calcul a indemnizaţiei, în situaţiile în care un ales a îndeplinit mai mult de trei mandate de diferite feluri, cum ar fi de primar, consilier judeţean, viceprimar sau vicepreşedinte de consiliu, "pentru că acum nu rezulta exact cum ar trebui judecat".

CCR atrage atenţia că Parlamentul nu a respectat nici decizia anterioară privind nediscriminarea între categorii de aleşi locali, unii dintre ei fiind excluşi de la primirea acestei indemnizaţii, cum ar fi consilierii locali şi judeţeni.

Dorneanu a spus şi că judecătorii CCR au decis că menţiunile cu privire la sursa de finanţare a proiectului nu sunt suficiente.

"Asupra surselor de finanţare care au fost nominalizate ca aparţinând bugetului local, nu este suficientă doar această trimitere. Sunt necesare o precizare, cum se constituie aceste resurse locale. Altfel te duce implicit la ideea că ele vor trebui suplimentate de la bugetul local. Cum se vor constitui acele resurse locale, pentru a se asigura acea continuitate", a spus el.

Decizia a fost luată în unanimitate.

În decembrie 2015, Parlamentul a adoptat propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, însă a fost imediat contestată la Curtea Constituţională de către Guvern.

Curtea Constituţională a decis însă că legea nu este constituţională pentru că este atât neclară, cât şi discriminatorie şi nu stabileşte sursele de finanţare, după o sesizare a Guvernului.

Modificată din nou în Parlament, legea a fost pentru a doua oară trimisă la Curtea Constituţională de către Executiv, în luna iunie.

Pensia ar fi urmat să se acorde în limita a trei mandate de ales local, reprezentând 0,55 din indemnizaţia brută lunară, înmulţită cu numărul de luni de mandat. Pentru a fi eligibili, aleşii locali trebuiau să aibă minimum un mandat îndeplinit complet. Pensiile ar fi variat între 2000 şi 5500 de lei lunar, în funcţie de salariul alesului local, care variază la rândul lui în funcţie de mărimea localităţii.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
ccr
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Pensiile speciale ale aleşilor locali, declarate neconstituţionale de CCR