Antena Meniu Search
x

Percheziții în cazul fetiței ucise din Dâmbovița. Procurorii nu renunță la anchetă

Ancheta în cazul fetiței ucise din Dâmbovița este departe de final, chiar dacă olandezul suspectat de crimă a fost găsit mort. Anchetatorii au făcut marți percheziții la domiciliul bărbatului, dar și la locuința temporară a acestuia din România.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 24.09.2019, 18:31

Percheziții în cazul fetiței ucise din Dâmbovița
Percheziţii în România şi în Olanda, în cazul crimei din Dâmbovița - Observator

Ancheta în cazul fetiței ucise din Dâmbovița este departe de final, chiar dacă olandezul suspectat de crimă a fost găsit mort. Anchetatorii au făcut marți percheziții la domiciliul bărbatului, dar și la locuința temporară a acestuia din România.

"În cursul zilei de 24 septembrie 2019, în cauza privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa, cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 2 şi 3 lit. b Cod penal, agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 şi 2 lit. c Cod penal, şi omor calificat, prev. de art. 188-189 Cod penal., au fost efectuate percheziţii domiciliare atât în Olanda, la domiciliul cetăţeanului olandez vizat, cât şi în România, la locuinţa temporară a acestuia", a transmis, marţi, Parchetul General.

Potrivit sursei citate, "cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale".

Procurorul General nu are încă dovada că olandezul s-a sinucis

Potrivit news.ro, procurorul general al României Bogdan Licu a declarat, marţi dimineaţă, că autorităţile române nu au încă dovada oficială că cetăţeanul olandez suspectat de uciderea fetei s-a sinucis, dar când aceasta va exista, procurorii vor dispune clasarea cauzei, precizând însă că vor fi urmărite în continuare toate pistele care îl vizează pe acesta.

Totodată, Bogdan Licu a explicat că în cazul Gura Şuţii a fost emis un ordin european de anchetă, iar anchetatorii români au apelat la colegii din Olanda, care sunt foarte deschişi şi îi ajută.

"Nu ştim dacă există şi alte victime, dar trebuie verificate toate pistele, pentru că el a fost de cel puţin patru ori în ţară. Nu avem date la acest moment că ar fi avut complici", a declarat procurorul general.

"Ne axăm pe traseul pe care l-a avut în România şi încercăm să indentificăm locurile în care a fost, incercăm să identificăm eventuali complici", a declarat procurorul general, amintind că, în premieră, după cazul Caracal, a fost declanşat cel mai amplu control tematic din istoria Ministerului Public, fiind verificate toate cazurle dispariţiile din ultimii zece ani. violenţă, fiind găsit în nişte tufişuri în afara localităţii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Percheziții în cazul fetiței ucise din Dâmbovița. Procurorii nu renunță la anchetă