Poeziile neştiute ale lui Mihai Eminescu. Ultimele versuri au fost scrise cu doar o oră înainte de moarte şi sunt extrem de emoţionante
Marele poet Mihai Eminescu şi-a petrecut ultimul an din viaţă într-un sanatoriu pentru boli psihice, unde a şi murit. La scurt timp după declararea decesului, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, iar una dintre ele a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Marele poet Mihai Eminescu şi-a petrecut ultimul an din viaţă într-un sanatoriu pentru boli psihice, unde a şi murit. La scurt timp după declararea decesului, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, iar una dintre ele a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu.
Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii. Sunt poezii fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene.
Poeziile găsite în carneţel au fost scrise, spuneau admiratorii săi, în ultimele zile de viaţă, iar ultima dintre ele, cu o oră înainte de moarte. De altfel, în versuri se ghiceşte sentimentul morţii apropiate. Poeziile nu au titlu, şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei”.
Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.
Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
Practic, aceasta este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.
sursa: Adevarul
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰