POVESTEA impresionantă a primului român participant la JO. Fiul nelegitim al unei slujnice, a fost timp de patru decenii membru al CIO
Vineri, 5 august, va debuta ediţia a XXXI-a a Jocurilor Olimpice de vară, care se va desfăşura în Brazilia la Rio de Janeiro. România va fi reprezentată la Rio de o delegaţie formată din aproape 100 de sportivi, însă puţini ştiu cine a fost primul român participant la Jocurile Olimpice.
Vineri, 5 august, va debuta ediţia a XXXI-a a Jocurilor Olimpice de vară, care se va desfăşura în Brazilia la Rio de Janeiro. România va fi reprezentată la Rio de o delegaţie formată din aproape 100 de sportivi, însă puţini ştiu cine a fost primul român participant la Jocurile Olimpice.
După ce la prima ediţie a JO, desfăşurată la Atena, în 1896, România nu s-a numărat printre cele 14 participante, la următoarea ediţie, cea din 1900, un singur român a fost prezent la Olimpiadă.
Este vorba despre vrânceanul George Plagino, care avea 24 de ani şi care s-a înscris individual la competiţia de tir de la Paris.
Cine a fost George Plagino
George Plagino s-a născut în comuna Dumbrăveni, judeţul Vrancea, pe data de 16 noiembrie 1876, în locuinţa lui Alexandru A. Plagino, fiul boierului Alexandru Plagino, unul dintre cei mai mari proprietari agricoli de la Curbura Carpaţilor, care stăpânea zeci de mii de hectare de pământ, avea cale ferată privată, castel, câteva conace, precum şi funcţii politice, administrative şi diplomatice de cel mai înalt rang.
Mama sa era Wilhelmina Siefert, o slujnică a boierului Plagino. Aceasta avea 20 de ani şi era de religie catolică.
“În lipsă de tată”, potrivit documentelor vremii, declaraţia naşterii către funcţionarul de stare civilă s-a făcut de către Constantin Vasile. Martori au fost doi argaţi ai boierului Plagino, un muncitor agricol, respectiv un vizitiu.
'Timp de 18 ani, acest copil a crescut la curtea boierului Plagino şi nu avea cum să nu-i fi ajuns la ureche bârfele slujitorilor cum că ar fi de fapt nepotul boierului ca urmare a relaţiei de dragoste dintre fiul acestuia, ce se numea tot Alexandru şi servitoarea nemţoaică pomenită mai sus. Atenţia pe care o oferea bătrânul boier copilului George putea fi o dovadă că relaţia dintre fiu şi servitoare a existat, dar din diferite motive, la momentul naşterii lui George, tatăl nu a fost alături pentru a-l declara. Cauza principală a fost că acesta era căsătorit cu Elena Plagino, o distinsă doamnă din înalta societate care nu ar fi suportat umilinţa infidelităţii soţului. Din acest motiv sau poate din cauza fragilităţii fizice, Elena a decedat în anul 1880, iar neastâmpăratul Alexandru A. Plagino a rămas văduv şi pregătit poate pentru noi aventuri romantice. Tatăl infidelului Alexandru, boierul Plagino, om cu multe păcate pentru averea sa, dar cu un deosebit simţ al onoarei a pus stop dorinţelor fiului şi timp de 14 ani până la moartea sa, petrecută în anul 1894, s-a zbătut şi l-a determinat pe acesta mai cu vorbă bună, mai cu ameninţări că-l va dezmoşteni şi l-a obligat să-şi recunoască greşeala din tinereţe, să o ia în căsătorie pe servitoare şi să-l recunoască pe tânărul George”, spune istoricul focşănean Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.
Recunoscut doar la insistenţele bunicului
Dorinţa boierului Plagino s-a concretizat cu câteva luni înainte de moartea acestuia, când slăbit i-a smuls fiului acceptul pentru această căsătorie. Astfel, în februarie 1894, fiul boierului Plagino se căsătoreşte cu Wilhelmina Siefert, iar prin acest act copilul George îşi recapătă dreptul său legal, după 18 ani.
"După ce a fost recunoscut de către tatăl său, George a urmat o carieră strălucitoare şi s-a bucurat de un anturaj extrem de select din care nu lipsea familia regală, principii Bibescu, Ghica şi mulţi alţii cu sânge albastru, el însuşi fiind nepotul lui Barbu Ştirbei, Gheorghe Bibescu şi strănepotul lui Alexandru Moruzi, trei fost domni ai Ţării Româneşti. Când l-a recunoscut pe George, tatăl i-a oferit acestuia posibilitatea legală să-şi revendice această ascendenţă selectă şi să primească în proprietate pe diferite căi testamentare şi succesorale o avere consistenţă care i-a permis să nu aibă grija zilei de mâine. După venirea comuniştilor, posesiunile materiale şi relaţiile familiale şi sociale ale lui George Plagino i-au determinat pe noii stăpâni ai ţării să înceapă o campanie de persecuţii dintre care, probabil, nu ar fi lipsit şi închisoarea dacă nu murea în anul 1949”, mai spune istoricul Florin Dîrdală.
A fost timp ce patru decenii membru al CIO
George Plagino a decis să participle la Jocurile Olimpice, la proba de tir, datorită îndemânării obţinute în sutele de partide de vânătoare desfăşurate prin pădurile bunicului său.
La JO de la Paris, Plagino s-a clasat pe locul 13, din 51 de sportivi şi a fost primul român care a pus România pe harta sportului mondial.
După această experienţă, George Plagino a devenit în 1908 membru al Comitetului Internaţional Olimpic, funcţie în care a rezistat nu mai puţin de patru decenii, până în 1948, când comuniştii au decis să-l retragă.
Din această poziţie a ajutat foarte mult sportul românesc. De altfel, în istoria sportului românesc, această funcţie de membru al Comitetului Internaţional Olimpic a fost deţinută doar de patru români, respectiv prinţul Bibescu, George Plagino, Alexandru Şiperco şi Octavian Morariu, ultimul exercitând şi în prezent această misiune.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰