Antena Meniu Search
x

Repartizare liceu 2019. Primele licee din România, după media de admitere

Repartizare liceu 2019. Ministerul Educației a afișat, pe 12 iulie, repartizarea elevilor la licee, în funcție de media generală de la Evaluarea Națională și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.

de Redactia Observator

la 12.07.2019, 10:11

Repartizare liceu
Repartizare licee 2019, rezultatele online pe edu.ro - Mediafax Foto / Marian Ilie

Repartizare liceu 2019. Ministerul Educației a afișat, pe 12 iulie, repartizarea elevilor la licee, în funcție de media generală de la Evaluarea Națională și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a. La unele secții teoretice ale marilor licee se intră cu medii de peste 9.80.

Unităţile de învăţământ gimnazial au afișat lista de repartizare la licee a absolvenţilor, precum și lista cu locurile rămase neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat. Rezultatele la repartizare liceu 2019 online pe Edu.ro sunt disponibile AICI.

Potrivit news.ro, secţii de la Colegiile ”Sf. Sava”, ”Gheorghe Lazăr” şi ”Spiru Haret” din Capitală, ”Fraţii Buzeşti” din Craiova, ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa, ”Vasile Alecsandri” din Galaţi şi ”Gheorghe Munteanu Murgoci”, din Brăila se regăsesc în Top 10 după ultima medie de admitere.

Pe primul loc se situează secţia de Ştiinţe ale naturii de la Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti” din Craiova, cu ultima medie de admitere 9,91.

Locul al doilea revine Secţiei de Matematică - Informatică bilingv, de la Colegiul Naţional "Sfântul Sava", cu 9,89, urmată de secţia de Ştiinţe ale naturii de la acelaşi liceu, cu 9,85.

Urmează, secţiile bilingve de Matematică - Informatică de la Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa  şi de la Colegiul ”Fraţii Buzeşti” din Craiova, ambele cu 9, 84.

Acestea sunt urmate de două secţii ale Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti: Matematică - Informatică - 9,80 şi Stiinţe ale naturii - 9,73.

La egalitate, cu 9,71, sunt Colegiul  ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa  - Matematică-Informatică şi Colegiul ”Vasile Alecsandri” din Galaţi - Ştiinţe ale naturii - bilingv.

Pe următoarea poziţie se află patru licee, cu 9,69 ultima medie: Colegiul Naţional "Sfântul Sava" - Matematică - Informatică, Colegiul Naţional ”Spiru Haret” - Matematică - Informatică bilingv, ambele din Bucureşti, precum şi Secţiile de Matematică - Informatică de la Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa  şi de la Colegiul ”Fraţii Buzeşti” din Craiova.

Următorul loc revine Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa - Ştiinţe ale naturii şi de la Colegiul ”Fraţii Buzeşti” din Craiova - Matematică - Informatică, cu ultima medie de admitere 9,68.

Ultima medie din Top 10 este 9,67, de la Colegiul ”Gheorghe Munteanu Murgoci”, din Brăila - Secţia de Matematică - Informatică bilingv.

Repartizare liceu 2019 online Edu.ro pentru elevii de clasa a VIII-a

Repartizarea elevilor la licee se face în mod descrescător, după medii, fiecare candidat urmând a fi repartizat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la unul dintre liceele / colegiile trecute în fişă.

Calculul mediei de admitere la liceu sau colegiu se face astfel:

MA= 0,2 × ABS + 0,8 × EN* unde: 

- MA este media de admitere;

- ABS este media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

- EN* este media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

După aflarea rezultatelor la repartizare licee 2019, elevii trebuie să depună dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Educatie » Repartizare liceu 2019. Primele licee din România, după media de admitere