Antena Meniu Search
x

Competițiile din România s-ar putea relua în scurt timp. "Luna mai o văd plină de fotbal"

Vin vești bune despre fotbalul din România, întrerupt din cauza pandemiei de Covid-19. Costel Enache este convins că, în cel mai scurt timp, competițiile interne se vor relua.

de Iulian Focșăneanu

la 23.03.2020, 13:08

Stadion Ilie Oană
Campionatele din România s-ar putea relua în scurt timp - Profimediaimages
  • FRF ar putea decide, în scurt timp, reluarea competițiilor interne
  • Costel Enache se așteaptă la un program aglomerat în luna mai
  • Meciurile de fotbal din România sunt suspendate până pe 31 martie

Vin vești bune despre fotbalul din România, întrerupt din cauza pandemiei de Covid-19. Costel Enache este convins că, în cel mai scurt timp, competițiile interne se vor relua. 

Antrenorul Petrolului se așteaptă ca, în luna mai, să se joace o mulțime de meciuri. Acesta a dezvăluit și modul în care se antrenează "lupii" în această perioadă de criză.

Costel Enache i-a liniștit pe fanii Petrolului

Costel Enache nici nu vrea să se gândească la varianta în care Liga 2 nu se va mai relua din cauza coronavirusului. Mai mult decât atât, antrenorul celor de la Petrolul Ploiești are estimări excelente. 

Pe acelaşi subiect

"Personal, sper să ne întoarcem cât mai repede pe teren, dar nu știu în ce măsură va fi posibil lucrul acesta, în contextul ultimelor evenimente. Totuși, încerc să fiu pozitiv și spun că luna mai o văd plină de fotbal!", a declarat Enache pentru site-ul clubului.

Tehnicianul galben-albaștrilor ține o legătură permanentă cu jucătorii săi, care nu pot "dribla" ședințele de pregătire.

"Da, ei primesc un program de antrenament prin grupul de WhatsApp. Se înregistrează fiecare și tot acolo, pe acel grup, trimit, apoi, imaginile video cu modul în care fac exercițiile. E ca o joacă, pentru că oricum sunt dornici să facă mișcare, dar problema este că atât ei, cât și noi, suntem învățați cu sportul de echipă, nu cu cel individual!", a punctat antrenorul divizionarei secunde.

După 23 de etape, Petrolul este pe locul 5 în Liga 2. O desparte un singur punct de ocupanta locului 2, CS Mioveni, care asigură promovarea directă. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Sport » Competițiile din România s-ar putea relua în scurt timp. "Luna mai o văd plină de fotbal"