Antena Meniu Search
x

Rezultat de excepţie al unui elev din Vaslui: După argintul de la Balcaniadă, o nouă medalie la Olimpiada Internaţională de Informatică

Elevul Andrei Popa, de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Informatică, desfăşurată la Kazan, în Federaţia Rusă, după ce în luna iulie a obţinut tot argint la Balcaniada de Informatică, ce a avut loc la Nicosia.

Elevul Andrei Popa, de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Informatică, desfăşurată la Kazan, în Federaţia Rusă, după ce în luna iulie a obţinut tot argint la Balcaniada de Informatică, ce a avut loc la Nicosia.

Elevii care au reprezentat România la Olimpiada Internaţională de Informatică, desfăşurată la Kazan, s-au întors acasă cu patru medalii: trei de argint şi una de bronz.

Medaliile de argint au fost câştigate de Andrei Popa, Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” Vaslui, Andrei Costin Constantinescu, de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, Costin Andrei Oncescu, de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung, iar bronzul a fost obţinut de Radu Muntean-Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” Bucureşti.

La cea de-a 28 a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică au participat 306 elevi din 82 de ţări. Concursul este format din 2 probe, a câte 5 ore, care se ţin în zile consecutive. În timpul fiecărei probe, concurenţii trebuie să rezolve 3 probleme. La sfârşitul concursului, programele sunt evaluate de un sistem automat pe un set de teste creat de comisia de corectare. Astfel, Olimpiada Internaţională de Informatică este probabil singura olimpiadă ştiinţifică care poate atinge obiectivitate 100% în corectare.

Pregătit de profesorii Nicu Vlad, Andrei Grigorean, elevul Andrei Popa este multiplu medaliat la olimpiadele de informatică.

Apreciată ca fiind cea mai dificilă competiţie internaţională, rezultatul obţinut la IOI 2016 este considerat cea mai mare performanţă obţinută de elevul vasluian, scrie adevarul.ro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Rezultat de excepţie al unui elev din Vaslui: După argintul de la Balcaniadă, o nouă medalie la Olimpiada Internaţională de Informatică