Antena Meniu Search
x

Dan Barna a anunţat că nu are suficiente voturi să intre în turul 2: "Am sperat până în ultimul moment"

Dan Barna, candidatul alianţei USR PLUS la preşedinţia României a anunţat pe Facebook că, în urma numărătorii paralele, nu are suficiente voturi pentru prezenţa în turul doi, la alegerile prezidenţiale.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 11.11.2019, 00:57

Dan Barna salută alegătorii - Mediafax Foto-Andreea_Alexandru via Hepta

Dan Barna, candidatul alianţei USR PLUS la preşedinţia României a anunţat pe Facebook că, în urma numărătorii paralele, nu are suficiente voturi pentru prezenţa în turul doi, la alegerile prezidenţiale.

Barna a mulţumit tuturor celor care au avut încredere în el şi precizează că a sperat până în ultimul moment că va strânge suficiente voturi.

Dan Barna: "Nu am reușit să intrăm în turul 2"

Dan Barna a publicat pe pagina de Facebook un mesaj, în care precizează că nu a reuşit să intre în turul 2, la alegerile prezidenţiale, în urma numărătorii paralele a formaţiunii pe care o reprezintă.

"Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine și în Alianța USR PLUS la aceste alegeri. Le mulțumesc în mod special celor din Diaspora pentru prezența istorică de astăzi. Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reușit să intrăm în turul 2. Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi. Dincolo de voturi, această campanie a însemnat sute de mii de români cu care am vorbit, lucrurile pe care le-am învățat de la ei, miile de kilometri pe care i-am străbătut prin toată țara. Sunt alături de colegii mei, care au muncit enorm în această campanie și le transmit că sunt mândru de ceea ce am reușit să facem. Vom continua să luptăm cu toată energia noastră pentru o Românie care se modernizează și se curăță de corupție. Alianța USR PLUS va continua. Rămânem acea forță politică în care oamenii își pun speranțele pentru schimbarea adevărată a României. Continuăm împreună și nu ne vom da bătuți", a declarat Dan Barna, pe Facebook.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri politice » Dan Barna a anunţat că nu are suficiente voturi să intre în turul 2: "Am sperat până în ultimul moment"