Antena Meniu Search
x

Roland Garros 2018. Sorana Cîrstea a ratat calificarea în turul al doilea

Sorana Cîrstea, locul 49 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 4-6, 7-6 (4), 6-3, de australianca Daria Gavrilova, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 24, devenind prima româncă eliminată în turul I al turneului de la Roland Garros.

Roland Garros 2018. Sorana Cîrstea ratează calificarea în turul al doilea
Roland Garros 2018. Sorana Cîrstea ratează calificarea în turul al doilea - Hepta

Sorana Cîrstea, locul 49 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 4-6, 7-6 (4), 6-3, de australianca Daria Gavrilova, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 24, devenind prima româncă eliminată în turul I al turneului de la Roland Garros.

Inconstantă, ezitantă, Cîrstea a ratat numeroase scoruri avantajoase şi ocazii de a se desprinde decisiv şi nu a profitat de numeroasele erori neforţate (55 australianca la 60 românca) şi duble greşeli comise (17-6) de adversara sa. Gavrilova s-a impus în cele din urmă după două ore şi 42 minute de joc, înâlnire înreruptă de ploaie la scorul de 4-6, 1-2.

Pentru prezenţa pe tabloul principal, Cîrstea va primi un premiu de 40.000 de euro şi 10 puncte WTA.

Anul trecut, ea a fost eliminată în turul al doilea, iar în 2009 a fost sfertfinalistă, la French Open.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Sport » Roland Garros 2018. Sorana Cîrstea a ratat calificarea în turul al doilea