Antena Meniu Search
x

Român reținut în Italia, după ce și-a amenințat cu moartea copilul și fosta soție

Un român de 53 de ani a fost reținut la Genova, în Italia, după ce și-a amenințat cu moartea copilul și fosta soție.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 15.11.2020, 10:34

Românul implicat în acest caz are 53 de ani
Polițiștii italieni s-au organizat exemplar și l-au prins în timp record pe român - Genova Today
  • Românul implicat în acest caz are 53 de ani.
  • Românul a încercat să fugă, dar a fost prins în timp record de polițiștii italieni.

Românul dăduse de mai mulți ani în patima alcool-ului, iar cum comportamentul său devenise tot mai violent, soția a decis să divorțeze de el.

Totuși, conform Genova Today, femeia a decis să facă un sacrificiu, de dragul copilului, și să-l mai adăpostească din când în când, pentru a permite ca cei doi să nu piardă legătura.

Însă, bărbatul de 53 de ani nu s-a mulțumit cu mâna de ajutor întinsă.

Iar vineri seara, pe fondul consumului de alcool, a pus mâna pe un cuțit și a amenințat că își omoară copilul și fosta soție.

Femeia a reușit să se refugieze cu copilul într-una dintre camerele apartamentului și să solicite intervenția de urgență a polițiștilor.

Când a auzit că femeia solicită intervenția polițiștilor, românul a vrut să fugă. 

A fost prins în timp record și s-a ales cu o nouă plângere pe numele său, plângere care i-ar putea aduce ani grei de închisoare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Român reținut în Italia, după ce și-a amenințat cu moartea copilul și fosta soție