Antena Meniu Search
x

Îngrijitoare româncă, arestată după ce a bătut şi umilit bătrânul de care trebuia să aibă grijă în Italia

O româncă de 52 de ani, care lucra ca îngrijitoare în Cosenza, Italia, a fost arestată după ce a bătut şi umilit bătrânul de 82 de ani de care ar fi trebuit să aibă grijă.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 09.12.2019, 15:41

Carabinierii au obţinut arestarea româncei
Carabinierii au săltat-o pe românca după o sesizare făcută de o bulgăroaică - Hepta

O româncă de 52 de ani, care lucra ca îngrijitoare în Cosenza, Italia, a fost arestată după ce a bătut şi umilit bătrânul de 82 de ani de care ar fi trebuit să aibă grijă.

Românca a fost dată în vileag de o altă îngrijitoare de origine bulgară. Aceasta le-a transmis carabinierilor că în casa respectivă se întâmplă lucruri necurate.

Câţi bani a furat românca de la bătrânul de care trebuia să aibă grijă

Conform Calabria 7, oamenii legii au mers la faţa locului şi l-au găsit pe bătrân pe un pat înghesuit într-un colţ al bucătăriei.

Când i-a văzut pe carabinieri, bărbatul a izbucnit în lacrimi şi le-a povestit ofiţerilor tot ce s-a întâmplat.

Românca a fost acuzată că l-a bătut, l-a umilit şi l-a ameninţat cu moartea pe bărbatul de care trebuia să aibă grijă.

Ancheta a scos la iveală faptul că românca îl lovea pe italian în repetate rânduri, provocându-i răni serioase cu inelele de la mână, îl scuipa şi o dată chiar l-ar fi ameninţat că îl va înjunghia.

Mai mult, românca i-ar fi furat italianului 3.500 de euro din cont.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri externe » Îngrijitoare româncă, arestată după ce a bătut şi umilit bătrânul de care trebuia să aibă grijă în Italia