Antena Meniu Search
x

Doi români, bănuiți de comiterea mai multor furturi, riscă ani grei de închisoare în Statele Unite

Doi români bănuiți de comiterea mai multor furturi în Statele Unite au fost trimiși în judecată și riscă ani grei de închisoare.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 11.09.2020, 17:21

Românii au fost trimiși în judecată, după ce au fost capturați în luna mai
Românii obișnuiau să păcălească vânzătorii unor magazine de bijuterii - istockphoto.com/ imagine ilustrativă
  • Românii obișnuiau să păcălească vânzătorii unor magazine de bijuterii.
  • Fiul unuia dintre români a scăpat de ideea de a fi pus sub acuzare.

Ionel Șerban și Nicolae Ursu au fost capturați în luna mai, în Fort Collins, localitate din statul Colorado.

Conform K2 Radio, românii au cumpărat un inel cu diamant dintr-un magazin de bijuterii din orașul respectiv, iar apoi, după câteva ore, au mers din nou la magazin pentru a solicita returnarea banilor.

Schema presupunea ca românii să păcălească vânzătoarea la numărarea banilor și să obțină mai mulți bani de la aceasta.

Din fericire, managerul magazinului și-ar fi dat seama de intenția românilor și a solicitat intervenția poliției.

Ursu a fost prins pe loc, iar Șerban a fugit, dar a fost capturat și el în timp record.

Șerban s-a identificat drept Andre Velcu și a prezentat în acest sens un pașaport românesc și un permis de conducere, însă ambele erau false.

A fost stabilită identitatea sa adevărată grație amprentelor.

Mai mult, în apropierea magazinului a fost prins și fiul lui Ionel Șerban, care îi aștepta pe cei doi într-o mașină pentru a le asigura fuga de la locul faptei.

Fiul lui Ionel Șerban nu a fost pus sub acuzare.

Însă, în urma unei strânse colaborări între instituțiile de forță din Statele Unite, inclusiv a agenților FBI, s-a stabilit că Ionel Șerban și Nicolae Ursu au mai dat astfel de lovituri și în alte state precum Tennessee sau Florida.

Acum, cei doi români au fost puși oficial sub acuzare și riscă ani grei de închisoare în Statele Unite ale Americii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » Doi români, bănuiți de comiterea mai multor furturi, riscă ani grei de închisoare în Statele Unite