Antena Meniu Search
x

SCANDAL în fotbalul românesc: După ce FRF a decis că Rapid poate evolua în Liga I, LPF anunţă că în locul Rapidului va juca ACS Poli Timişoara

După ce Comisia de Disciplină a FRF a decis, joi, că Rapid poate evolua în Liga I, LPF a anunţat, la scurt timp, că în locul Rapidului va juca ACS Poli Timişoara.

După ce Comisia de Disciplină a FRF a decis, joi, că Rapid poate evolua în Liga I, LPF a anunţat, la scurt timp, că în locul Rapidului va juca ACS Poli Timişoara.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, joi, că ACS Poli Timişoara va evolua în Liga I, ca urmare a neînscrierii şi dizolvării FC Rapid.

"Locul rămas vacant în sezonul 2016-2017 prin neînscrierea şi dizolvarea S.C. Fotbal Club Rapid S.A. este ocupat conform ROAF de ACS Poli Timişoara, care urmează a disputa primul joc oficial din cadrul acestei ediţii de campionat în ziua de sâmbătă, 30.07.2016, împotriva echipei FC Dinamo", se arată într-un comunicat al LPF.

LPF a avut următoarele argumente în luarea acestei decizii:

"- Dizolvarea S.C. Fotbal Club Rapid S.A. dispusă de Tribunalul Bucureşti la 13.06.2016 şi faptul că până în prezent nu s-a obţinut suspendarea procedurii falimentului;

- Hotărârea executorie a Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF din 28.07.2016 prin care s-a reţinut că S.C. Fotbal Club Rapid S.A. îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării până la terminarea acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 233 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990;

- C.I.I. Brihac Aurel este singura persoană care poate asigura în condiţii legale conducerea activităţii S.C. Fotbal Club Rapid S.A.;

- C.I.I. Brihac Aurel nu a formulat o cerere de înscriere în competiţiile organizate de LPF în numele S.C. Fotbal Club Rapid S.A. şi nici nu şi-a însuşit cererile de înscriere şi afiliere formulate de persoane care nu pot îndeplini operaţiuni pentru club;

- C.I.I. Brihac Aurel a arătat că <fiind în procedura falimentului lichidatorul nu are dreptul de a încheia contracte de muncă sau convenţii de prestări servicii sportive, deoarece debitoarea (S.C. Fotbal Club Rapid S.A.) nu mai are activitate sportivă>".

Cu puţin timp înainte de comunicatul LPF, Federaţia Română de Fotbal a anunţat pe site-ul oficial că FC Rapid îndeplineşte condiţiile pentru a participa în Liga I, acest lucru fiind constatat de Comisia de Disciplină.

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 70 din Statutul F.R.F., coroborat cu art. 4 pct. 4 şi art. 38 pct. 1 prima cerinţă, teza finală, din R.O.A.F., constată că S.C. F.C. Rapid S.A. îndeplineşte condiţia deţinerii dreptului de participare în competiţiile organizate de L.P.F. În baza dispoziţiilor sentinţei civile nr. 4266/13.06.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 46406/3/2012 şi ale art. 233 din Legea nr. 31/1990, republicată, constată că, de la data pronunţării sentinţei civile de mai sus, S.C. F.C. Rapid S.A. îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia", se arăta în decizia Comisiei de Disciplină a FRF.

În comunicatul FRF se mai menţiona că s-au respins cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul FC Rapid de Valerii Moraru, Răzvan Alexandru Căprăroiu şi Paul-Vasile Ciobanu: "Admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentanţi ai S.C. F.C. RAPID S.A. a domnilor avocaţi Tudor CHIUARIU, Valentin COCEAN şi Dan IDIŢĂ, invocată din oficiu de Comisia De Disciplină şi Etică a FRF. Respinge cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul S.C. F.C. Rapid S.A. de către intervenienţii S.C. AZUGA WATERS S.R.L., MORARU Valerii, CAPRĂROIU Răzvan Alexandru şi CIOBANU Paul-Vasile. Admite sesizarea L.P.F. formulată prin Secretarul General, astfel cum a fost modificată şi restrânsă prin precizările reprezentantului convenţional în şedinţa din 27.07.2016".

FRF anunţase că decizia Comisiei de Disciplină este executorie pe plan intern, cu drept de recurs în termen de două zile de la comunicarea hotărârii motivate.

Săptămâna trecută, secretarul general al LPF, Iustin Ştefan, a anunţat că Liga a trimis la Comisia de Disciplină cazul echipei Rapid, care a obţinut sportiv dreptul de a participa în campionat şi licenţa din partea FRF.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Sport » SCANDAL în fotbalul românesc: După ce FRF a decis că Rapid poate evolua în Liga I, LPF anunţă că în locul Rapidului va juca ACS Poli Timişoara