Antena Meniu Search
x

Scandal între suporteri, în Ploieşti, după Petrolul - ASU Poli Timişoara

Sâmbătă, într-unul dintre cele mai aşteptate meciuri din etapa a 15-a a Ligii a doua la fotbal, Petrolul Ploieşti s-a impus, cu 1-0, în duelul cu ASU Politehnica Timişoara, însă jocul a fost umbrit de incidentele produse la finalul partidei.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 02.11.2019, 19:00

Nouă dintre suporterii implicaţi în scandal au fost amendaţi
Suporterii implicaţi în scandal au fost izolaţi şi verificaţi - IJJ Prahova

Sâmbătă, într-unul dintre cele mai aşteptate meciuri din etapa a 15-a a Ligii a doua la fotbal, Petrolul Ploieşti s-a impus, cu 1-0, în duelul cu ASU Politehnica Timişoara, însă jocul a fost umbrit de incidentele produse la finalul partidei.

Din cauza problemelor de trafic din jurul Arenei Ilie Oană, cele două grupuri de suporteri s-au întâlnit faţă în faţă, iar spiritele au degenerat rapid.

Din fericire, intervenţia promptă a autorităţilor locale a făcut să nu existe victime, grupurile de suporteri fiind izolate cu ajutorul a patru echipaje de jandarmi şi două echipaje de poliţie.

91 de suporteri implicaţi în conflict au fost conduşi la diferite secţii de poliţie, pentru a fi audiaţi.

Este vorba despre 62 de suporteri ai echipei ASU Politehnica Timişoara, 22 de suporteri ai echipei Petrolul Ploieşti, dar şi şapte suporteri ai echipei de fotbal Rapid Bucureşti, ştiut fiind faptul că galeria giuleştenilor este înfrăţită cu cea a Politehnicii Timişoara şi în război cu fanii echipei ploieştene.

În cele din urmă s-a decis ca nouă suporteri să primească amenzi de câte 1.800 de lei, iar un al zecelea să primească doar avertisment.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sport » Scandal între suporteri, în Ploieşti, după Petrolul - ASU Poli Timişoara