Antena Meniu Search
x

Şofer în vârstă de 18 ani prins de radar cu aproape 190 de km/h în limită de 40, la Sălaj

Un tânăr de 18 ani, care obţinuse permisul de doar câteva luni, a călcat la maxim acceleraţia, fiind înregistrat de radar cu viteza de aproape 190 de kilometri la oră, deşi în zonă limita era de 40 de km/h.

de Redactia Observator

la 05.06.2020, 19:25

- Observator

În fotografia făcută de radar se observă clar viteza şoferului începător, 187 km/h. Poliţiştii i-au luat permisul pentru 90 de zile şi l-au amendat cu 1305 lei.

"Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat   astăzi un adolescent care circula cu viteza de peste 180 km/h, fiind înregistrat cu aparatul TruCam. Șoferul a rămas fără permis pe o perioadă de 90 de zile. La data de 5 iunie a.c, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier desfășurau o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere, pe Drumul Național 1F .  În cadrul acțiunii a fost depistat un adolescent de 18 de ani, din județul Sălaj, care circula cu autoturismul pe Drumul Național 1F. La intrarea în localitatea Sălăjeni, acesta a fost înregistrat cu aparatul TruCam cu viteza de 187 de km/h, însă limita maximă  de viteză era de 40 km/h, întrucât se efectuau lucrări pe partea carosabilă. Față de acesta, polițiștii au luat masura sancționării  contravenționale cu amendă în valoare de 1305 lei. Ca măsură complementară, i-a fost reținut permisul de conducere, pe o perioadă de  90 de zile", informează IPJ Sălaj.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri Auto » Şofer în vârstă de 18 ani prins de radar cu aproape 190 de km/h în limită de 40, la Sălaj