Antena Meniu Search
x

Spărgător român de seifuri arestat în Italia, după ce banda de hoţi din care făcea parte a ucis o bătrână în timpul unui jaf

Un român şi o femeie italiană au fost arestaţi în Italia, iar alţi membri ai grupării din care făceau parte sunt căutaţi de poliţişti, după ce aceştia au ucis o bătrână în vârstă de 75 de ani din Napoli, în timpul unui jaf.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 22.05.2019, 16:28

Spărgător român de seifuri arestat în Italia, după ce banda de hoţi din care făcea parte a ucis o bătrână în timpul unui jaf - Profi Media

Un român şi o femeie italiană au fost arestaţi în Italia, iar alţi membri ai grupării din care făceau parte sunt căutaţi de poliţişti, după ce aceştia au ucis o bătrână în vârstă de 75 de ani din Napoli, în timpul unui jaf.

Românul era specializat în deschiderea de seifuri, rolul său fiind doar de a obţine acces sau să deschidă casa de bani.

Spărgător român de seifuri arestat la Napoli

Două persoane au fost arestate în cadrul investigațiilor în uciderea Stefaninei Fragliasso, de 75 de ani, găsită moartă în casă, legată fedeleș, în cartierul Gianturco din Napoli. Un român și o italiancă au fost supuși detenției pentru participare la crimă și jaf.

Însă, alte persoane implicate sunt în prezent căutate, printre care şi autorul crimei. Arestările au fost efectuate de carabinierii nucleului de investigație provincial din Napoli și de comanda Poggioreale, potrivit ilroma.net

Din primele informaţii, femeia reţinută ar fi avut rolul de facilitator al intrării hoților în casa femeii, în timp ce românul avea sarcina de a deschide seiful. Anchetele au fost coordonate de procurorul adjunct Rosa Volpe și de procurorul Luciano D'Angelo de la procuratura din Napoli.

Stefanina Fragliasso a fost ucisă la sfârșitul lunii martie, la domiciliul ei, în Via Santa Lucia Filippini, în cartierul Gianturco, suburbia estică a orașului Napoli.

Femeia, în vârstă de 75 de ani, a fost găsită moartă, cu faţa în jos, legată și cu gura astupată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Spărgător român de seifuri arestat în Italia, după ce banda de hoţi din care făcea parte a ucis o bătrână în timpul unui jaf