Antena Meniu Search
x

Starea de alertă, votată miercuri în Parlament. PSD ar putea introduce excepții privind purtarea măștii

Plenul reunit al celor două Camere se întrunește, miercuri, pentru a vota hotărârea de Guvern care instituie starea de alertă, au declarat, potrivit unor surse parlamentare.

Starea de alertă, votată miercuri în Parlament. PSD ar putea introduce excepții privind purtarea măștii - Hepta
  • Hotărârea de Guvern care prevede instituirea stării de alertă va fi votată miercuri în Parlament, dar va suferi modificări.
  • Romașcanu: Vrem să evităm abuzurile, unul dintre ele portul măştii.

Social democraţii vor vota starea de alertă, însă aceasta va suferi modificări în Parlament.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat marți, la finalul Biroului Politic Național, că hotărârea Guvernului privind starea de alertă va fi votată, dar în ceea ce privește obligativitatea purtării măștii vor exista excepții.

"Vom vota starea de alertă. Este un gest de responsabilitate firesc, dar există în acest moment în Comisii propuneri de diferite amendamente. Fondul legii este important. Oamenii trebuie să înțeleagă că distanțarea și măsurile de autoprotecție sunt împortante, în schimb vrem să eliminăm abuzurile. Unul dintre ele - portul măștii. N-a fost obligatoriu în starea de urgență, este obligatoriu în starea de alertă", a declarat Lucian Romașcanu.

Romașcanu a spus că Guvernul trebuie să asigure disponibilitatea și gratuitatea măștilor pentru persoanele care sunt în situații financiare dificile.

Potrivit acestuia, măștile trebuie purtate pentru protecție, lucru dovedit de studii, dar "nu trebuie impuse elevilor, copiilor, pentru că tot aceleași studii spun că le fac mai mult rău decât bine". 

Starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, însă, potrivit legii care a intrat luni în vigoare, dacă aceasta vizează întreg teritoriul ţării este necesară încuviinţarea Parlamentului, în termen de cinci zile.

Citește și:

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri politice » Starea de alertă, votată miercuri în Parlament. PSD ar putea introduce excepții privind purtarea măștii