Antena Meniu Search
x

Familiile celor patru studente moarte în tragedia de la Jibou caută martori ai accidentului (Video)

După ce Curtea de Apel Cluj a întors la parchet dosarul accidentului din Jibou, familiile celor patru absolvente ale Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, moarte după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren, în mai 2018, caută martori ai tragediei.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 06.11.2019, 09:19

Sara, Mădălina, Maria și Claudia au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren la Jibou
Familiile celor patru studente moarte în tragedia de la Jibou caută martori ai accidentului - Facebook / Observator.tv

După ce Curtea de Apel Cluj a întors la parchet dosarul accidentului din Jibou, familiile celor patru absolvente ale Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, moarte după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren, în mai 2018, caută martori ai tragediei.

Mădălina Dascăl, avocata familiilor îndurerate, a lansat un apel public pentru a găsi martori care să furnizeze informații despre funcționarea necorespunzătoare a semnalelor acustice și luminoase de la nivel cu calea ferată din locul tragediei.

"În data de 17 mai 2018, pe centura ocolitoare a orașului Jibou, județul Sălaj, a avut loc un accident rutier, accident în care și-au pierdut viața 4 studente, autoturismul în care se aflau fiind lovit de tren. Tragedia în care au decedat cele 4 tinere a șocat o țară întreagă și a lăsat în doliu familiile îndurerate care nici până în ziua de astăzi nu și-au găsit liniștea.

Deși la momentul producerii accidentului au existat în mediul virtual zeci de persoane care au acuzat funcționarea necorespunzătoare a semnalelor acustice și luminoase de la nivelul căii ferate din Jibou, până în ziua de astăzi nu s-a găsit nici un martor care să fi putut oferi informații relevante asupra acestor afirmații.

Pe acelaşi subiect

Mai mult decât atât, aceleași acuze cu privire la funcționarea necorespunzătoare a semnalelor de la aceeași cale ferată continuă să apară în mediul public chiar și acum, după mai bine de un an de la accidentul din Jibou.

Întrucât familiile victimelor implicate în tragicul accident doresc cu disperare aflarea adevărului, facem apel la toate persoanele care ar putea oferi orice informație relevantă asupra acestui subiect, care să ajute familiile victimelor implicate să afle dacă în ziua respectivă, 17 mai 2018, semnalele acustice și luminoase de la nivelul căii ferate din Jibou, județul Sălaj, funcționau sau nu corespununzător. Totodată, rugăm persoanele care au cunoștință despre nefuncționarea  sau funcționarea necorespunzătoare a semnalelor acustice sau luminoase de la nivelul căii ferate din Jibou, atât din perioada respectivă cât și din prezent, să ne contacteze", a transmis avocata celor patru familii, Mădălina Dascăl.

Patru destine, frânte într-o secundă de neatenţie. Sanda Ungur va fi judecată din nou

Pe 17 mai 2018, patru tinere cu vârste cuprinse între 20 şi 21 de ani şi-au găsit sfârşitul într-un autoturism marca Volkswagen, după ce maşina a fost spulberată de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată din Jibou (Sălaj). Ancheta a stabilit că şoferiţa autoturismului, Sanda Ungur, nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată şi astfel s-a produs nenorocirea.

La finalul lunii martie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou au finalizat cercetărle şi au ajuns la concluzia că semnalele acustice şi luminoase funcţionau perfect, dar acestea au fost ignorate de către şoferiţa de 22 de ani. Prin urmare, Sanda Ungur a ajuns la un acord cu procurorii pentru o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 4 ani.

Decizia nu a fost una definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Cluj.

În prima zi din luna octombrie 2019, a venit şi decizia Curţii de Apel şi conform clujust.ro, a fost desfiinţată sentinţa Judecătoriei Jibou, care a admis acordul încheiat de Sanda Ungur cu Parchetul Judecătoriei Jibou.

Conform sursei citate, avocata Mădălina Dascăl susţine că pedeapsa era prea mică şi din cauza acordului dintre Sanda Ungur şi procurori, nu a mai fost cercetată o posibilă vină a celor de la CFR, fiind posibil ca instalaţia de semnalizare de la nivel cu calea ferată să nu fi funcţionat corespunzător.

Prin urmare, Curtea de Apel Cluj a întors la parchet dosarul accidentului din Jibou.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Familiile celor patru studente moarte în tragedia de la Jibou caută martori ai accidentului (Video)