Antena Meniu Search
x

SUA anunţă noi sancţiuni pentru Iran, primele după ce Trump s-a retras din acordul nuclear

Statele Unite au anunţat joi sancţiuni pentru o reţea de finanţare a Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran, prin transferuri de valută între Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Iran, transmite AFP.

Statele Unite au anunţat joi sancţiuni pentru o reţea de finanţare a Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran, prin transferuri de valută între Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Iran, transmite AFP.

   Aceste sancţiuni, impuse în coordonare cu autorităţile din EAU, sunt primele începând de marţi, zi în care preşedintele american, Donald Trump,  a anunţat retragerea ţării sale din acordul nuclear cu Iranul.

   Sancţiunile vizează trei entităţi şi şase iranieni acuzaţi de apartenenţă la 'o vastă reţea de schimb valutar care a furnizat şi transferat milioane de dolari către Forţa Qods a Gardienilor Revoluţiei', a precizat Departamentul Trezoreriei din SUA.

   Banii au fost utilizaţi pentru finanţarea 'activităţilor maligne' ale Forţei Qods, o unitate de elită însărcinată cu operaţiunile externe, şi a grupărilor regionale partenere ale acesteia.

   'Vrem să tăiem fluxurile de venit pentru Gardienii Revoluţiei, indiferent de sursa şi destinaţia lor', a afirmat, într-un comunicat, secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, care a mulţumit EAU 'pentru strânsa lor colaborare'.

   Emiratele Arabe Unite, stat aliat regional al Washingtonului, au salutat decizia lui Donald Trump de a se retrage din acordul nuclear semnat cu Teheranul în 2015, deşi emiratul Dubai, membru al federaţiei, întreţine legături comerciale şi financiare solide cu Iranul. 

Sursa: Agerpres

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » SUA anunţă noi sancţiuni pentru Iran, primele după ce Trump s-a retras din acordul nuclear