Antena Meniu Search
x

Sibian de 27 de ani, cu coronavirus, găsit mort în apartament. Fosta iubită a alertat poliția după ce tânărul nu a mai răspuns la telefon

Un tânăr de 27 de ani, din Sibiu, a fost găsit mort, luni seară, în apartamentul său din cartierul Turnișor. Ieri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că băiatul era infectat cu coronavirus.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 04.04.2020, 10:38

Fosta iubită a alertat poliția după ce tânărul nu a mai răspuns la telefon
Sibian de 27 de ani, cu coronavirus, găsit mort în apartament - Observator.tv
  • Tânărul de 27 de ani, din Sibiu, a fost găsit mort, luni seară, în apartamentul său.
  • Ieri, autoritățile au anunțat că sibianul avea coronavirus.

Un tânăr de 27 de ani, din Sibiu, a fost găsit mort, luni seară, în apartamentul său din cartierul Turnișor. Ieri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că băiatul era infectat cu coronavirus.

Luni seară, în jurul orei 20.35, ISU Sibiu a solicitat sprijinul unui echipaj de poliție pentru a pătrunde forțat într-o locuință de pe strada Frunzei, din municipiul Sibiu, după ce o femeie a sesizat faptul că fostul iubit nu răspunde nici la telefon, nici la interfon.

Odată pătrunși în locuință, pompierii au găsit într-o încăpere "o persoană de sex masculin de circa 27 de ani decedată".

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, trupul bărbatului nu prezenta urme de violență, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Tânărul de 27 de ani, confirmat cu coronavirus

Ieri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că băiatul găsit mort, luni seară, în apartamentul său de pe strada Frunzei, era infectat cu coronavirus.

"S-au investigat probe necroptice pentru COVID-19. Rezultatul pozitiv a venit în 2.04.2020", au transmis, vineri, autoritățile.

În urmă cu trei zile, în urma informațiilor apărute în presă despre tânărul decedat, tatăl acestuia a contactat publicația Ora de Sibiu

Omul și-a dorit să afle mai multe detalii despre copilul său, el fiind în Italia.

"Eu sunt în Italia și nu pot veni acasă din cauza acestui virus ce a cuprins toată Europa. (…) Dacă aveți ceva fotografii, dacă puteți să mi le trimiteți v-aș fi foarte recunoscător", a declarat bărbatul, potrivit jurnaliștilor sibieni.

El a mai spus că fiul său avea probleme de sănătate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Sibian de 27 de ani, cu coronavirus, găsit mort în apartament. Fosta iubită a alertat poliția după ce tânărul nu a mai răspuns la telefon