Antena Meniu Search
x

Un tânăr din Prahova a trăit ca un rege cu banii de pe un card găsit într-un plic

Un tânăr din Prahova a găsit un plic cu un card, într-un dulap, în casa pe care tocmai o cumpărase şi, crezând că a dat norocul peste el, şi-a făcut toate poftele cu banii de pe card, cheltuind în numai câteva ore 113.145 de lei, aproape 25.000 de euro.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 22.10.2019, 18:10

Aproape 25.000 de euro a cheltuit un tânăr din Prahova de pe un card găsit în casa abia cumpărată - Foto Profi Media - Imagine cu caracter ilustrativ

Un tânăr din Prahova a găsit un plic cu un card, într-un dulap, în casa pe care tocmai o cumpărase şi, crezând că a dat norocul peste el, şi-a făcut toate poftele cu banii de pe card, cheltuind în numai câteva ore 113.145 de lei, aproape 25.000 de euro.

Evident, a fost prins, însă a declarat că a crezut că fostul proprietar i-a lăsat cardul cadou pentru că i-ar fi plăcut foarte mult de el şi din dorința acesteia de a întreține raporturi intime, dată fiind orientarea sa sexuală.

Un tânăr din Prahova a cheltuit aproape 25.000 de euro de pe un card găsit într-un plic

Un tânăr din Prahova a crezut că a dat lovitura atunci când a găsit, într-un dulap din casa nou cumpărată, un card bancar cu tot cu plicul în care afla și codul PIN.

În doar câteva ore, tânărul şi-a făcut toate poftele, reuşind să cheltuie aproape 25.000 de euro de pe cardul respectiv.

Ulterior, proprietarul cardului a fost contactat de bancă, din cauza volumului mare de tranzacţii. Acesta a declarat că nu el a făcut cumpărăturile respective, iar banca a blocat contul. El a cerut băncii detalii în legătură cu magazinele unde au fost făcute achiziţiile şi a demarat o anchetă pe cont propriu, înainte să alerteze Poliţia.

Cerând imaginile de pe camerele de supraveghere ale magazinelor respective, proprietarul cardului a aflat cu stupoare că cel care îi cheltuia cu atâta dezinvoltură banii era chiar tânărul căruia îi vânduse casa. Aducându-şi aminte de plicul nedesfăcut de la bancă, în care se afla cardul respectiv, bărbatul a pus cap la cap totul şi a înţeles ce se întâmplase.

Apoi, el l-a contactat pe tânăr şi i-a spus să-i înapoieze toţi banii, ca să nu meargă la Poliţie.

Tânărul care îi cheltuise banii, în loc să se înţeleagă cu acesta, a ales să dea mită unui cadru medical şi să obţină un certificat care atesta faptul că suferă de o boală mintală, ca să poată ieşi basma curată, că nu are discernământ, lucru aflat ulterior de DIICOT Ploiești.

Evident, proprietarul cardului a mers la Poliţie, dar, la audieri, tânărul cheltuitor a explicat că a fost convins că acel card i-a fost lăsat drept cadou de fostul prorpietar al casei, motivând acțiunile persoanei vătămate prin dorința acesteia de a întreține raporturi intime cu inculpatul, dată fiind orientarea sa sexuală”, se arată în rechizitoriu, citat de ziarulincomod.ro.

Tânărul este acum cercetat atât pentru efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, dar și pentru fals și uz de fals și dare de mită, iar proprietarul cardului ar putea să-şi obţină banii înapoi după finalizarea procesului, care s-ar putea să dureze...ani de zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Un tânăr din Prahova a trăit ca un rege cu banii de pe un card găsit într-un plic