Antena Meniu Search
x

Un tânăr şofer român de TIR angajat în Belgia nu s-a dat jos din cabină de trei luni

Un tânăr şofer român de TIR angajat în Belgia nu s-a dat jos din cabină de trei luni. A fost găsit dormind în camion, de poliţia germană, care a descoperit că şoferul nu mai fusese acasă de la începutul lunii ianuarie.

de Redactia Observator

la 02.04.2019, 13:57

Şofer român de tir în Belgia
Un tânăr şofer român de TIR angajat în Belgia nu s-a dat jos din cabină de trei luni - idowa.de

Un tânăr şofer român de TIR angajat în Belgia nu s-a dat jos din cabină de trei luni. A fost găsit dormind în camion, de poliţia germană, care a descoperit că şoferul nu mai fusese acasă de la începutul lunii ianuarie.

"Strada e casa lui", titrează idowa.de, citând un comunicat al poliţiei germane care luni dimineaţă a verificat şoferii de camioane staţionaţi în zona de odihnă Ohetal Sud, lângă Hengersberg. Buletinul zilnic al poliţiei rutiere din Deggendorf s-a deschis cu povestea românului, cu titlul "Şoferul de camion fără casă".

Este vorba despre un tânăr şofer român de TIR de 28 de ani, angajat al unei firme belgiene, care dormea în cabină. La verificări, poliţiştii au descoperit că acesta fusese ultima oară acasă pe 12 ianuarie. De atunci nu trecuse nici măcar pe la sediul firmei, care l-a trimis să facă în ultimele trei luni numai curse legate una de alta, de-a lungul Europei.

Poliţia germană vorbeşte despre "sclavie modernă", întrucât legislaţia prevede că un şofer trebuie să petreacă un repaus de o săptămână pe lună la el acasă, sau la sediul companiei. Ceea ce nu a fost cazul cu şoferul român, care le-a spus poliţiştilor că a dormit numai în cabină de pe 12 ianuarie încoace.

Poliţia a demarat o anchetă împotriva angajatorului belgian, responsabil de această situaţie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Un tânăr şofer român de TIR angajat în Belgia nu s-a dat jos din cabină de trei luni