Antena Meniu Search
x

Ţigări de contrabandă în valoare de peste 30.000 de euro, confiscate dintr-un microbuz înmatriculat în Marea Britanie

Poliţiştii de Frontieră din Sighetu Marmaţiei au reuşit să dea o lovitură importantă, miercuri după-amiaza, traficanţilor de ţigări, confiscând marfă în valoare de peste 30.000 de euro.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 05.09.2019, 17:17

Poliţia caută să stabilească cine conducea microbuzul cu ţigări
Microbuzul cu ţigări ar fi fost abandonat în curtea unui imobil - Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de Frontieră din Sighetu Marmaţiei au reuşit să dea o lovitură importantă, miercuri după-amiaza, traficanţilor de ţigări, confiscând marfă în valoare de peste 30.000 de euro.

Întreaga poveste s-a petrecut pe raza localităţii Lupcina, din judeţul Suceava, poliţiştii descoperind în curtea unui imobil un microbuz considerat suspect şi care era înmatriculat în Marea Britanie.

Poliţiştii de Frontieră au descoperit 11.620 de pachete cu ţigări de contrabandă

Proprietarul imobilului le-a spus ofiţerilor de poliţie că nu are nicio legătură cu acest caz şi că, în timp ce efectua treburi gospodăreşti, o persoană necunoscută a intrat cu microbuzul în curtea sa, l-a abandonat şi a fugit.

Cu acordul acestuia, poliţiştii de frontieră au intrat în curtea imobilului, unde se afla microbuzul și au observat că în interiorul acestuia erau mai multe colete cu țigări

Microbuzul a fost ridicat, pentru continuarea anchetei, iar ţigările au fost confiscate.

În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 11.620 pachete cu ţigări, de diferite mărci, având provenienţă ucraineană.

Cercetările continuă în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Ţigări de contrabandă în valoare de peste 30.000 de euro, confiscate dintr-un microbuz înmatriculat în Marea Britanie