Antena Meniu Search
x

O tornadă a provocat distrugeri în Spania, într-un oraș din Alicante (Video)

O tornadă a fost filmată în Spania, în provincia Alicante. Fenomenul meteo extrem a provocat pagube în orașul Guardamar del Segura. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Cristian Toteştean
de Cristian Toteştean

la 12.09.2019, 23:54

Tornada filmată de un amator în Spania
O tornadă a fost filmată în Spania, într-un oraș din provincia Alicante - Facebook/Severe Weather Europe

O tornadă a fost filmată în Spania, în provincia Alicante. Fenomenul meteo extrem a provocat pagube în orașul Guardamar del Segura. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Tornada s-a format joi dimineață, în jurul orei locale 10.50 (ora României 11.50). Martorii au filmat vârtejul în orașul Guardamar del Segura.

Școală avariată de tornada din Spania

Tornada a putut fi văzută preț de câteva minute, timp în care a provocat și distrugeri. Potrivit ziarului El Mundo, o școală din zonă a suferit avarii serioase, iar cursurile au fost suspendate. Alte clădiri din oraș, de asemenea, au înregistrat pagube.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Conform ziarului Informacion, tornada a fost transmisă live și pe Facebook, de un localnic. Imaginile au ajuns apoi și pe Youtube.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Spania, lovită de furtuni și inundații

Valencia, regiune din care face parte și provincia Alicante, a fost lovită de fenomene meteo extreme. Ploile torențiale au provocat puternice inundații în mai multe localități, unde au fost surprinse imagini dramatice.

Și regiunea Castilla la Mancha a fost afectată de viituri. În orașul Albacete, un cuplu de bătrâni a pierit, după ce mașina le-a fost luată de ape.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Vremea » O tornadă a provocat distrugeri în Spania, într-un oraș din Alicante (Video)