Antena Meniu Search
x

Toţi medicii de la secţia de ortopedie a spitalului judeţean Neamţ, reţinuţi pentru luare de mită

Toţi medicii de la secţia de ortopedie a spitalului judeţean Neamţ au fost reţinuţi pentru luare de mită. Doctorii au fost duşi la audieri în cursul zilei de marţi, într-o amplă anchetă a DGA. 

de Redactia Observator

la 05.03.2019, 22:43

Cinci medici reţinuţi la Neamţ
Toţi medicii de la secţia de ortopedie a spitalului judeţean Neamţ, reţinuţi pentru luare de mită - Captură video

Toţi medicii de la secţia de ortopedie a spitalului judeţean Neamţ au fost reţinuţi pentru luare de mită. Doctorii au fost duşi la audieri în cursul zilei de marţi, într-o amplă anchetă a DGA. 

Toți cei 5 medici de la Ortopedia Spitalului Județean Neamț care au fost conduși Parchet au fost reţinuţi pentru 24 de ore, anunță surse apropiate anchetei citate de vestea.net.

Informația a ajuns și la managerul Spitalului Județean care a precizat pentru Vestea.net că este vorba, din punct de vedere medical și managerial "de o situație de criză extremă, nemaiîntâlnită!"

4 dintre cei reținuți lucrau pe Secția Ortopedie din Spital, iar al cincelea lucra la Cabinetul din Policlinică.

Cei 5 medici vor fi duși miercuri la instanță cu propunerea de arest preventiv sau de control judiciar şi nu vor mai putea lucra la Spitalul Județean pe perioada anchetei.

Reținerea celor 5 a avut loc după o acțiunea a DGA coordonată de un procuror, cu sprijinul trupelor de la Jandarmerie, în cadrul celei ample acțiuni anticorupție derulată la Spitalul Județean Neamț. Neoficial se vorbeste despre fapte de corupție si de fals, mai concret de emiterea de certificate masluite folosite la pensionarea anticipată, dar nu este exclus deloc să fie vorba și de alte fapte.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Toţi medicii de la secţia de ortopedie a spitalului judeţean Neamţ, reţinuţi pentru luare de mită