Antena Meniu Search
x

Un poliţist a lovit 5 elevi în cancelaria şcolii, în Maramureş: "A spus şi ce n-a făcut, de frică"

Un poliţist a lovit 5 elevi în cancelaria şcolii, în Maramureş, iar mama unuia dintre ei a povestit prin ce a trecut fiul ei: "A spus şi ce n-a făcut, de frică". 

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 28.01.2020, 08:16

Poliţist din Baia Mare
Un poliţist a lovit 5 elevi în cancelaria şcolii, în Maramureş: "A spus şi ce n-a făcut, de frică" - Twitter

Un poliţist a lovit 5 elevi în cancelaria şcolii, în Maramureş, iar mama unuia dintre ei a povestit prin ce a trecut fiul ei: "A spus şi ce n-a făcut, de frică". 

Părinţii mai multor elevi de la Şcoala Generală Mireşu Mare, din Maramureş, îl acuză pe şeful de post din comună că a lovit cinci elevi, luni, chiar în cancelarie, de faţă cu directoarea şcolii şi alte cadre didactice.

Conform informațiilor furnizate de tatăl unuia dintre copiii agresați şi publicate de vasiledale.ro, duminică, la Poliție, ar fi fost depusă o plângere din partea unui localnic. Acesta susținea că tatăl său ar fi fost agresat de cinci tineri, care i-au spart și geamurile de la casă.

"S-au făcut cercetări și s-a stabilit despre cine a fost vorba. Copilul meu în vârstă de 12 ani nu a fost implicat. Astăzi a venit la școală polițistul din comună și a dus cinci copii la doamna directoare. Acolo i-a luat tare polițistul și i-a lovit.

Pe acelaşi subiect

Pe copilul meu l-a lovit peste cap de și-a mușcat limba. Și pe copilul vecinului, i-a tras o palmă. De fapt pe toți i-a lovit, crezând că așa va rezolva cazul de duminică. Când am aflat ce s-a întâmplat cred că am avut 200 tensiunea. Am mers la poliție dar nu l-am găsit pe domnul polițist.

L-am sunat de mai multe ori. M-a sunat și m-a întrebat de ce l-am înjurat. Cum să lovești un copil de 12 ani, iar directoarea să asiste fără să îi spună nimic. Merg să depun plângere la Baia Mare poimâine. Și vă mai spun: nu sunt singurele probleme acolo." a declarat tatăl copilului de 12 ani.

Mama altui elev lovit, care e plecată din ţară, a scris pe Facebook: "Școala Gimnazială din Mireșu Mare unde se face diferența între copii. Unde cărțile de dau pe pile și pentru cei cu situație materială mai grea nu se dă nimic.

Doamna directoare de ce ați permis ca 5 minori să fie duși la secția de poliție pentru declarații să fie loviți de către șeful de post de la Mireșu Mare. De ce ați permis doamna directoare? Oare nu știți că nu trebuie să dați într-un minor. Cu ce drept domnul polițist ia lovit iar dumneavoastră ați asistat nepăsătoare?

Copilul meu s-a speriat și a spus că nu a făcut nimic, chiar dacă a fost lovit. Vă promit că nu va rămâne așa și că dumneavoastră și domnul polițist o să fiți trași la răspundere pentru ce s-a întâmplat azi în postul de Poliție Mireșu Mare."

IPJ Maramureş a anunţat că va face o anchetă în acest caz: "Conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări cu privirile la aspectele menționate urmând ca în funcție de cele constatate să fie dispuse măsuri." a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Un poliţist a lovit 5 elevi în cancelaria şcolii, în Maramureş: "A spus şi ce n-a făcut, de frică"