Antena Meniu Search
x

ULTIMA DORINŢĂ a românului spulberat de o maşină la Londra a fost să ÎŞI DONEZE ORGANELE după moarte! CINCI vieţi au fost acum salvate

Românul care a murit după ce a fost spulberat cu maşina de un şofer în Londra, alături de alţi patru conaţionali, şi-a donat organele în urma decesului, salvând astfel 5 vieţi.

Românul care a murit după ce a fost spulberat cu maşina de un şofer în Londra, alături de alţi patru conaţionali, şi-a donat organele în urma decesului, salvând astfel 5 vieţi.

Claudiu Girdon, în vârstă de 31 de ani s-a stins din viaţă pe patul de spital, la cinci zile după accidentul infiorător, în care cinci români au fost spulberaţi la propriu, intenţionat, de un şofer.

Mama tânărului, devastată de pierderea fiului a fost de faţă la momentul când acesta a fost deconectat de la aparatele care îl ţineau în viaţă.

O rudă apropiată, Raul Popescu povesteşte cum Claudiu se mutase la Londra în urmă cu 9 ani, sperând la un trai mai bun şi muncind pe brânci pentru a-şi ajuta şi familia de acasă totodată.

Pe acelaşi subiect

Locuia cu iubita lui şi, curând, spera să se întoarcă acasă, în România. Din nefericire, un moment de nebunie al şoferului asasin a făcut ca tânărul să nu îşi mai vadă visele împlinite. 

Ultima dorinţă a lui Claudiu, spune verişorul său, Raul, a fost ca organele sale să fie donate celor care au nevoie de un transplant pentru a supravieţui. Acum, după ce tânărul şi-a dat ultima suflare, cinci vieţi au fost salvate.

Potrivit Scotland Yard, dintre ceilalţi 4 români accidentaţi care au supravieţuit incidentului violent, doi sunt încă în stare gravă. Unul dintre ei, un tânăr de 25 de ani, se zbate între viaţă şi moarte, fiind susţinut cu ajutorul aparatelor. Celălalt rănit, o femeie de 35 de ani, e într-o stare serioasă, dar stabilă. 

Un alt rănit, în vârstă de 46 de ani, e în spital, cu răni la picior, iar un alt român, de 36 de ani, a fost externat.

Toţi cei cinci români, angajaţi ai unei spălătorii de maşini din Londra, au fost spulberaţi de o maşină. Se pare că şoferul i-a lovit intenţionat. Individul de 23 de ani a fost şi el rănit la cap. A fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat şi de faptul că a băut, deşi, atunci când s-a produs incidentul, era ora 8 dimineaţa.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » ULTIMA DORINŢĂ a românului spulberat de o maşină la Londra a fost să ÎŞI DONEZE ORGANELE după moarte! CINCI vieţi au fost acum salvate