Search
x
Meniu

Un bătrânel de 68 de ani a văzut moartea cu ochii, chiar de ziua lui. Omul a confundat un crocodil de 4 metri, cu unul de jucărie

De Redactia Observator la 27.11.2021, 12:39

Un bărbat din Filipine a fost la un pas să-şi piardă viaţa chiar de ziua lui. Omul a confundat un crocodil de patru metri, cu unul de jucărie, notează news.com.au.

Reclamă
Un bătrânel de 68 de ani a văzut moartea cu ochii, chiar de ziua lui. Omul a confundat un crocodil de 4 metri, cu unul de jucărie

Profimedia

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din Filipine a ales să-şi serbeze ziua de naştere în parcul de distracţii Amaya View, din Cagayan de Oro, un oraş de pe insula Mindanao. Bătrânelul s-a fotografiat alături de mai multe exponate din parc şi a vrut să facă un selfie şi cu un crocodil aflat în unul dintre bazinele din parc.

Reclamă

Familia cere despăgubiri, administratorii parcului spun că n-au nicio vină

Omul a crezut că şi acest animal este unul din plastic, aşa cum erau toate celelalte alături de care se fotografiase, aşa că s-a aşezat liniştit pe marginea bazinului pentru a prinde cadrul perfect. Din nefericire pentru el, crocodilul era cât se poate de real şi l-a atact pe bărbat. Acesta a fost transportat la spital, cu fracturi la braţe şi coapse.

Citește și:

Acum, familia bărbatului vrea să dea în judecată administratorii parcului. "Nu erau panouri care să ne avertizeze că există un pericol. Dacă ar fi existat, nu am fi mers niciodată acolo", spun rudele bătrânului. De partea cealaltă, reprezentanţii firmei care gestionează parcul au fost de acord să plătească toate cheltuielile de spitalizare şi îngrijire, dar spun că nu au nicio vină. "Negăm acuzaţia de neglijenţă. Au spus că au crezut că acel crocodil este o replică artificială, dar acea zonă este de fapt restricţionată. Există avertismente şi atenţionări constante de la ghizii noştri", a declarat Candy Unabia, CEO-ul Amaya View.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Reclamă
Reclamă
Citește și
Bilanţ negru în Filipine, după taifunul Rai. 208 oameni au murit, 239 au fost grav răniţi, iar alţi 52 sunt dispăruţi
Extern• pe 20.12.2021 la 12:05
Foto
Bilanţ negru în Filipine, după taifunul Rai. 208 oameni au murit, 239 au fost grav răniţi, iar alţi 52 sunt dispăruţi
Bilanţ negru în Filipine, după taifunul Rai. 208 oameni au murit, 239 au fost grav răniţi, iar alţi 52 sunt dispăruţi
recomandari pe a1.ro
Îl durea urechea și a mers la medic, dar a avut o surpriză uriașă când a aflat ce are, de fapt. Peste ce au dat doctorii

Când avea 7 ani, un băiat a trimis un pachet umanitar în Filipine. 14 ani mai târziu, s-a căsătorit cu fata care îl primise
Mapamond• pe 20.12.2021 la 10:57
Foto
Când avea 7 ani, un băiat a trimis un pachet umanitar în Filipine. 14 ani mai târziu, s-a căsătorit cu fata care îl primise
Când avea 7 ani, un băiat a trimis un pachet umanitar în Filipine. 14 ani mai târziu, s-a căsătorit cu fata care îl primise
Top știri
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
1
Eveniment • pe 27.01 la 19:01

Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord

Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Momentul în care soldatul ucrainean de 21 de ani ucide cu sânge rece 4 soldați și o femeie civil. Alte 5 persoane au fost rănite. VIDEO
2
Extern • pe 27.01 la 14:07

13 blocuri, scoase la vânzare pentru 49.000 de euro fiecare, "preţ negociabil". "Era bătălie pentru ele"
3
Economic • pe 27.01 la 19:23

13 blocuri, scoase la vânzare pentru 49.000 de euro fiecare, "preţ negociabil". "Era bătălie pentru ele"

13 blocuri, scoase la vânzare pentru 49.000 de euro fiecare, "preţ negociabil". "Era bătălie pentru ele"
Mario, băiețelul de 5 anișori al unei familii de români din Anglia, a fost înjunghiat mortal în propria casă. „El este toată inima noastră”
4
Extern • pe 27.01 la 17:16

Mario va fi înmormântat în România. Băiețelul a fost ucis de bunica lui Anglia, în timp ce părinţii se aflau la serviciu
5
Extern • ieri la 14:25

RECOMANDĂRI
Ce efecte ar avea asupra României şi a românilor invadarea Ucrainei de către Rusia? Preţurile ar exploda, sectoare ale economiei s-ar închide şi şomajul ar creşte
Social • la 19:27
Video

Ce efecte ar avea asupra României şi a românilor invadarea Ucrainei de către Rusia? Preţurile ar exploda, sectoare ale economiei s-ar închide şi şomajul ar creşte

Un

Statul român, marele câștigător al crizei energetice. De ce spun experții că scumpirile s-au făcut "cu voie" de la autorități
Economic • la 20:30

O comună din Gorj stă pe o "comoară" rară, dar nu o exploatează. "Nu aveam voie să spunem unde lucrăm sau ce facem"
Economic • la 19:45

"Vă las în căruţ cu rotile!" Mega-proiectul "Sectorul 0" a ajuns la faza amenințărilor în stil mafiot. Culisele scandalului din Mogoșoaia
Eveniment • la 19:12

PARTENERI
Câți copii are, de fapt, Liviu Vârciu. Secretul din viața prezentatorului
spynews.ro
Câți copii are, de fapt, Liviu Vârciu. Secretul din viața prezentatorului
Interlopul Lindon Duduianu a chemat mascații la Otopeni: „Să vadă toată Poliția Română că vin singur că mă predau”
libertatea.ro
Interlopul Lindon Duduianu a chemat mascații la Otopeni: „Să vadă toată Poliția Română că vin singur că mă predau”
Cu câți lei se vinde o monedă de 2 euro din anul 2017
bzi.ro

Horia Moculescu este conectat la un aparat de oxigen. Detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a compozitorului

Horoscopul zilei de 30 ianuarie 2022. Capricornii au nevoie de o vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Ce se întâmplă dacă refuzi încorporarea în caz de război! Care e categoria de vârstă vizată
gandul.ro

FOTO. Cea mai frumoasă jucătoare bisexuală și-a părăsit iubita, pe Ramona, pentru un fotbalist celebru!
prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă jucătoare bisexuală și-a părăsit iubita, pe Ramona, pentru un fotbalist celebru!
Descoperire neașteptată în Antarctica: 300.000 de obiecte extraterestre găsite sub gheață VIDEO
Ziare.com

O nouă selecție a rezerviștilor voluntari. Ce se întâmplă cu cei declarați admiși
redactia.ro
O nouă selecție a rezerviștilor voluntari. Ce se întâmplă cu cei declarați admiși
Mădălina Ghenea s-a pozat în lenjerie din dantelă, în așternuturi. Ipostază surprinzătoare care a atras atenția
tvhappy.ro

Șocul unui bosniac căsătorit cu o româncă. Ce a descoperit. Toată lumea îi spusese să se ferească
GSP

Vlad Dobrescu cântă rap cu burta plină! Hip-hop-erul are o afacere cu supă
money.ro
Vlad Dobrescu cântă rap cu burta plină! Hip-hop-erul are o afacere cu supă
Carmen de la Sălciua l-a comparat pe Gigi Becali cu Iisus. Milionarul care construiește un oraș monahal a reacționat imediat
as.ro

„Se târa ca o râmă, îl teroriza amanta!” Anamaria Prodan s-a dezlănţuit. Noi dezvăluiri incredibile despre Laurenţiu Reghecampf şi Corina Caciuc

Elon Musk a oferit 5.000 de dolari unui tânăr ca acesta să își șteargă contul de Twitter. Ce l-a nemulțumit pe miliardar
UseIT

Superbet
Învârte și câștigă mega încasări cu bonusuri multiplicate (p)

Observator de bine
Ioana Scărlătescu
Observator de bine • ieri la 16:37
Video

Observator de bine, 28 ianuarie 2022. Un român a devenit erou în Italia

Observator de bine, 28 ianuarie 2022, prezentat de Ioana Scărlătescu.

Observator de bine, 28 ianuarie 2022. Un român a devenit erou în Italia
Mihaela Donosa
Observator de bine • pe 27.01 la 17:33
Video

Observator de bine, 27 ianuarie 2022. Pompierul Iulian Rotariu, de la ISU Botoșani, a câștigat ultramaratonul NOMAD

Observator de bine, 27 ianuarie 2022. Pompierul Iulian Rotariu, de la ISU Botoșani, a câștigat ultramaratonul NOMAD
Mihaela Donosa
Observator de bine • pe 26.01 la 16:36
Video

Observator de bine, 26 ianuarie 2022. A fost creată maşina zburătoare, care atinge 2.400 m altitudine