Antena Meniu Search
x

Metrorex: Toate spaţiile comerciale din incinta staţiilor de metrou trebuie eliberate până pe 2 aprilie. Reacția sindicaliștilor

Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie.

de Redactia Observator

la 26.03.2021, 14:13

Metrorex: Toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou trebuie eliberate până pe 2 aprilie
- Hepta

Metrorex spune că a luat această măsură deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă, potrivit Agerpres.

"În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021.

Continuarea activităţii spaţiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora. Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie. Precizăm că Metrorex nu va ezita să ia toate măsurile ce se impun pentru a reda publicului călător condiţii de transport civilizate, în siguranţă şi în conformitate cu standardele europene", se arată în comunicatul semnat de directorul general Ştefan Paraschiv.

Sindicat: Toate magazinele au fost construite legal

Pe acelaşi subiect

Toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou, au anunţat reprezentanţii Unităţii - Sindicatul Liber Metrou (USLM), într-un comunicat.

"Referitor la Comunicatul de Presă postat astăzi, 25.03.2021, pe site-ul oficial al Metrorex, cu regret constatăm că ministrul Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, n.r.) şi acoliţii săi numiţi în funcţii de conducere la Metrorex, nu numai că nu au respect faţă de dialogul social, dar nu au respect faţă de Constituţia României, faţă de legile ţării şi faţă de instanţele judecătoreşti. Toate magazinele din metrou au fost construite conform legislaţiei în vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou. În acest moment, Contractul de Asociere pe spaţiile comerciale şi situaţia spaţiilor fac obiectul unui proces aflat pe rolul instanţei de judecată. Noi, USLM, avem încredere în justiţia din România şi aşteptăm cu încredere hotărârea instanţei", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, director general al Metrorex, care "a fost "paraşutat" politic, "poate nu a luat la cunoştinţă aceste aspecte, dar îi cerem să nu mai vină cu asemenea "dovezi de credinţă" faţă de cei ce l-au numit şi ar trebui să comunice ministerului şi cetăţenilor că, prin proiectul de buget pe care doreşte să îl impună ca semn de "loialitate", va închide Magistrala 5, deşi anul trecut era un eveniment important pentru Guvernul României, iar prin concedierea masivă a mecanicilor de tren se va bloca activitatea Magistralei 2.

"Deja, de mâine, 26.03.2021, zece trenuri nu vor mai ieşi în circulaţie din lipsă de personal calificat. Grija faţă de siguranţa circulaţiei şi de obţinerea fondurilor necesare bunei funcţionări trebuie să primeze în activitatea directorului general, nu grija faţă de cei ce l-au numit în funcţie", au precizat sindicaliştii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Metrorex: Toate spaţiile comerciale din incinta staţiilor de metrou trebuie eliberate până pe 2 aprilie. Reacția sindicaliștilor