Antena Meniu Search
x

Video Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"

De frica soţului, o femeie din Constanţa a născut singură, în curtea casei. După ce s-a văzut cu copilul în braţe, mama a încercat să scape de prunc. A sunat la 112 şi le-a spus autorităţilor că a găsit un nou-născut în grădină. Luată la întrebări când a ajuns la secţia de poliţie a recunoscut totul. 

de Redactia Observator

la 25.09.2021, 20:07

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O mamă resemnată, care iniţial nu a vrut să-şi crească bebeluşul. Femeia de 38 de ani are acasă trei copii. Cu toţii trăiesc de pe o zi pe alta. O familie sărmană în care doar tatăl munceşte. În urmă cu nouă luni a aflat că încă un suflet avea să vină în casa lor. Ştia că soţul n-ar fi fost de acord cu încă un copil, aşa că a decis să ascundă totul. 

Mamă: Acum a aflat şi soţul.

Reporter: Nu ştia că sunteţi însărcinată?

Pe acelaşi subiect

Mamă: Nu ştia.

Vineri de dimineaţă, femeii i-a venit sorocul. Speriată, s-a dus în spatele casei şi a născut. Singură, fără niciun ajutor. Când s-a văzut cu bebeluşul în braţe, a decis să născocească un plan şi să scape de el. Aşa că a luat o pungă, l-a băgat în ea şi a sunat la 112. Le-a spus poliţiştilor că aşa l-a găsit în grădină şi nu ştie nimic despre bebeluş.

Mamă: Am născut eu. Mi-a fost frică, mi-a fost teamă. Am zis poate copilul ăsta să apuce în altă lume.

Oamenii legii şi-au dat seama imediat de minciună

Aşa că femeia a fost nevoită să recunoască grozăvia. "Poliţia şi-a dat seama şi m-a luat la secţie şi mi-a spus: Spune adevărul că nu-ţi facem nimic. Am spus tot adevărul că am născut acasă", a mărturisit ea.

Acum, vrea să îndrepte greşeala şi spune că-şi doreşte bebeluşul înapoi.

Mamă: N-am făcut o crimă, n-am omorât pe nimeni. Vreau să-mi iau copilul înapoi pentru că şi soţul vrea. 

În comună, părerile oamenilor sunt împărţite de când au aflat de ce a fost în stare vecina lor. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cristina Gavriloaie, IPJ Constanța: Nou născutul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de rele tratamente aplicate minorului. 

Bebeluşul este acum în spital, sănătos. Nu este însă un caz singular. În fiecare an peste o mie de copii sunt abandonaţi în România. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"