Antena Meniu Search
x

Video Spectacol fascinant al naturii: Sute de irişi sălbatici au înflorit într-o poiană de pe Dealul Cetăţii din Deva

Spectacolul naturii în toată splendoarea sa poate fi admirat zilele acestea într-o poiană din Deva. Pe dealul cetăţii din Deva sute de irişi sălbatici au înflorit pe coasta stâncoasă. Nimeni nu ştie cum au ajuns florile acolo şi cum s-au înmulţit atât de repede. Un lucru este cert, locul este ideal pentru relaxare.

de Laura Oană

la 14.05.2021, 17:35

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

La o aruncătură de băţ de Cetatea Devei se află o poieniţă desprinsă parcă din poveşti. O mare de irişi, apărută ca peste noapte, încântă privirile celor care ajung pe aceste meleaguri. Culoarea lor indigo contrastează puternic cu verdele crud al primăverii şi formează un peisaj care linişteşte.

Turist: N-am urcat niciodată pe porţiunea aceasta de cetate, dar am rămas încântat de peisajul pe care îl poţi vedea puţin mai sus aici. Şi părerea mea, că avem un loc atât de frumos la doi paşi de oraş. N-am ştiut că e atât de frumos. Cu siguranţă o să mai vin.

Nici cei care şi-au petrecut anii copilăriei pe aceste dealuri nu îşi amintesc să se mai fi întâlnit cu acest peisaj.

Localnic: E o frumuseţe acum irisul acesta care a apărut deodată. Nu îl ştiu, am copilărit mult, dar e prima dată când văd irisul în această poiană.

Pe acelaşi subiect

Mai norocoşi, unii au avut şansa să descopere poiana încă de anul trecut. Între timp, florile s-au înmulţit. La fel şi oamenii care au venit să le admire. 

Localnic: Un loc extraordinar. L-am găsit anul trecut când, în pandemie, bântuiam pe cetate şi era aproape pustie. Am găsit locuri extraordinare şi tocmai de aceea Cetatea este un bun al devenilor la care trebuie să ţină ca la ochii din cap.

Din păcate frumuseţea irişilor îi face pe mulţi să rupă florile. Asta deşi aria este una protejată, iar rupere irişilor este interzisă, zona făcând parte din reţeaua ecologică europeană de situri.

Georgeta Barabaş, director Agenţia de Mediu Hunedoara: Declararea sitului s-a făcut ca urmare a existenţei a trei habitate forestiere care au statut de specii protejate, de habitate protejate, dar orice specii de floră şi faună existente în perimetrul unui sit Natura 2000 nu poate fi recoltat.

Floarea de iris este uşor de îngrijit şi se înmulţeşte uşor, aşa că oamenii i-au găsit o nouă denumire : "orhideea săracului".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Spectacol fascinant al naturii: Sute de irişi sălbatici au înflorit într-o poiană de pe Dealul Cetăţii din Deva