Meniu
Search
x

Video Proiect de 100 de milioane de euro pentru ca staţiunea Eforie Sud să fie ca Mamaia. Transformarea va fi gata în 2025

După o investiţie de peste 100 de milioane de euro, în plin sezon estival, plaja din Eforie Sud se extinde. Proiectul este asemănător cu cel din Mamaia, acolo unde turiştii se plâng însă că au de mers prea mult de la şezlong până la apă.  

De Andreea Filip la 04.08.2022, 20:06
Vezi și

Se lucrează de zor la lărgirea plajelor din Eforie Sud. Constructorii au dărâmat digurile vechi iar cele noi sunt deja gata: 6 perpendiculare pe ţărm şi unul paralel cu plaja. Înnisiparea este pasul următor. 

Marius Stamat, reprezentant firmă: În spatele nostru sunt mutate tubulaturile plutitoare. Mâine urmează să fie conectate cu tubulatura submersă. Urmând ca la sfârşitul lunii august în zona în care ne aflăm acum să înceapă niciparea. Noi preconizăm să terminăm înnisiparea la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Pe porţiunea aceasta nu era nimic. Era un mal de piatră, o protecţie făcută în anii anteriori cu scopul de a preveni distrugerea falezei. 

Suprafaţa totală a plajelor lărgite va fi de 50 de hectare. Şase kilometri de plaje. Din eforie sud până în eforie nord.  Investiţia totală se ridică la peste 100 de milioane de euro. Lucrările vor dura 3 ani.

Reporter: Era nevoie de lărgirea plajelor aici?

Pe acelaşi subiect

Localnici: - Păi nu vedeţi, ce plajă? Că n-ai. Dacă pui cearşaful, vine apa peste tine. Nici asta nu mi se pare mare. 

- Mi se pare un lucru foarte bun pentru turişti, pe viitor. 

- E un lucru bun şi benefic pentru litoralul românesc. De câţiva ani venim numai în Eforie Sud. 

- Ne place foarte mult digul. Abia a aşteptăm să o pună în funcţiune. E loc pentru mai mulţi turişti, turismul creşte. 

A început lărgirea plajelor în Eforie Sud

O dragă autorefulantă va ajunge la 12 km în larg. De acolo, nisipul va fi extras şi extins către uscat, iar aici va fi nivelat de buldozere. 

Autorităţile promit că distanţa dintre apă şi şezlong nu va fi una foarte mare. 

Hristu Uzun, director Apele Române: S-au finalizat toate digurile din acest lot. Constructorul s-a pregătit pentru nisipare, şi-a adus conductele în zonă. Nisiparea va începe după 22 august într-o celulă care la ora actuală nu este plajă. Lungimea care se va nisipa este aproape 6.000 de metri liniari. Surprize în sensul că vom face o plajă de 300 de metri... Nu. Este între 100-110-90 va fi maximul. Digurile sunt realizate impecabil. Au şi o alee de plimbat. 

Şi plaja din staţiunea Mamaia a fost lărgită. Mulţi turişti sunt însă nemulţumiţi pentru că drumul până la apă este mai lung. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri sociale » Proiect de 100 de milioane de euro pentru ca staţiunea Eforie Sud să fie ca Mamaia. Transformarea va fi gata în 2025