Antena Meniu Search
x

Video România, lovită de un ciclon polar. Şofer de TIR, rănit grav după ce rafalele de vânt au luat pe sus bucăţi din remorca unui camion

Iarna s-a întors în forţă. Jumătate din ţară a cunoscut asprimea unui ciclon polar. Vânt cu putere de uragan a smuls zeci de copaci şi a răsturnat pe şosele vehicule de câteva tone. 22 de blocuri au fost avariate de vijelie în Transilvania şi Moldova. La Galaţi, o femeie lovită de un baner smuls de vânt a ajuns la spital. Vremea extremă va continua. La Bucureşti, temperaturile vor coborî la minus cinci grade Celsius joi dimineaţa.

de Redactia Observator

la 28.03.2023, 19:16

Vezi și

Ciclonul care a adus în România aer arctic şi curenţi violenţi a fost la un pas să provoace o tragedie la Iaşi. Un copac din parcul Copou, de lângă o staţie de tramvai plină de călători, a fost rupt de rafale. Cu cinci secunde înaite să se prăbuşească, pasagerii se urcaseră în tramvai. Gardul parcului, chiar dacă este făcut din fier şi piatră, a fost pus la pâmânt sub greutatea copacul în momentul ce acesta s-a rupt. "Când m-am uitat în oglindă era un copac care a căzut până aproape de vagon", a declarat vatmanul.

Iarna din toiul primăverii a schimbat peste noapte peisajul

La munte a fost viscol năpraznic. Vântul a urlat toată noaptea şi toată ziua în zona Bâlea Lac - rafalele au depăşit viteza de 120 de kilometri pe oră. Zăpada are acolo aproape doi metri după ultima ninsoare. Vremea extremă a făcut şi telecabina să încremenească pe cablu. În Argeş, la cota 2000, temperaturile au scăzut până la minus 8 grade Celsius. Vântul a atins o viteză rar întâlnită chiar şi pe creste - în jur de 130 de kilometri pe oră, iar meterologii au folosit un cuvânt neobişnuit în România.

"Acesta (n.r. vântul) la munte atinge viteze de 120-140 km/h, similare cu cele ale unui urgan de gradul 1. Suntem sub influenţa unui mase de aer extrem de rece pentru finalul lunii martie şi care a sosit peste ţara noastră din Nordul continentului. Ea a determinat scăderea drastică temperaturilor şi a dus la intensificarea vântului în toată ţara", a declarat Simona Căpşună, meteorolog Observator.

Iarna din toiul primăverii a schimbat peste noapte peisajul şi în oraşele din centrul ţării. La Braşov, Predeal şi Târgu Mureş a nins abundent, iar pe Drumul Naţional 1 maşinile au înaintat cu greu. Vântul periculos a făcut prăpăd şi pe şosele. În judeţul Galaţi, rafalele au avut atâta putere încât au smuls bucăţi din remorca unui camion şi au aruncat fiarele într-un TIR. Şoferul acestuia a fost grav rănit. Accident tras la indigo şi pe un drum din Botoşani. Vântul a răsturnat o remorcă grea de câteva tone şi a blocat complet circulaţia.

Probleme au fost şi la Suceava. Acoperişul Jandarmeriei a fost luat de vânt şi purtat ca o foaie de hârtie până în parcarea instituţiei unde a avariat serios 8 maşini. Iarna venită brusc ar putea să distrugă producţia pomilor fructiferi în peste jumătate din ţară. Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile au făcut arborii să înflorească. Acum, valul de frig îi poate distruge. Vijelia a distrus şi munca fermierilor din Dolj. Rafalele făcut praf mai multe solarii, iar pagubele sunt însemnate. Ciclonul violent îşi pierde din putere de mâine, iar de joi, meterologii promit că vremea se încălzeşte în toată ţara. Sfârşitul săptămânii va aduce din nou temperaturi de 20 de grade Celsius cel puţin la câmpie. Ploile vor fi, însă, prezente în fiecare zi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Vremea » România, lovită de un ciclon polar. Şofer de TIR, rănit grav după ce rafalele de vânt au luat pe sus bucăţi din remorca unui camion