Antena Meniu Search
x

Video Val de aer polar și ninsori în România. La munte, vântul suflă cu puterea unui uragan de gradul 1. Strat de zăpadă de peste 75 cm la Iezer

Iarna refuză să-şi dea ultima suflare la final de martie. După zile frumoase, cu temperaturi de până la 24 de grade Celsius, temperaturile au scăzut brusc, iar vântul a luat pe sus mai toată ţara. Mai mulţi copaci au fost doborâţi, iar un aer polar a adus un nou strat de zăpadă la munte. Vremea rece ţine cel puţin până joi dimineață. 

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 28.03.2023, 15:43

Vezi și

Din staţia de lângă parcul din zona universitară a Iaşului, n-a rămas mai nimic. Doar o minune a făcut ca acolo să nu fie nimeni în momentul în care copacul a fost pus la pământ de vântul care bătea cu peste 60 de kilometri pe oră. 

Clara Mihociu, reporter Observator: Gardul parcului, chiar dacă e făcut din fier și piatră, a fost pus la pământ sub greutatea copacului în momentul în care acesta s-a rupt. În urma incidentului, firele de electricitate au fost rupte, iar circulaţia tramvaielor, oprită. 

Solarii luate pe sus de vânt, în Dolj

Vântul a produs haos şi în Dolj, unde mai multe solarii au fost pur şi simplu luate pe sus.

Pe acelaşi subiect

Primar: Priviţi, priviţi... În curând, va zbura peste celelalte care oricum sunt distruse.

În Argeş, judeţ aflat în mare parte sub cod galben de vânt, rafalele au ridicat până şi jucăriile de exterior din curtea unui localnic. 

Strat nou de zăpadă la munte

La Cavnic, nu e doar vânt, ci şi zăpadă. Ninge de dimineaţă, deşi oamenii credeau că au scăpat, în sfârşit, de vremea rea. Şi la staţia meteo din Iezer din Maramureş este iarnă în toată regula.

Aici, stratul de omăt depăşeşte 70 de centimetri. 

Şi în Mureş, florile din copaci au fost acoperite de zăpadă. După cele 15 grade din ultimele zile, oamenii s-au întors la garderoba de iarnă. 

Vremea se recește în toată țara. În Capitală vor fi şi minus 5 grade Celsius

Meteorologii au însă veşti proaste. La noapte, temperaturile vor fi cu minus în mare parte din ţară, inclusiv în Capitală, unde vor fi şi minus 5 grade Celsius

Până la ora 14.00, Carpaţii Meridionali se află sub avertizare cod roşu pentru vânt care depăşeşte la rafală 140 km/h, echivalentă cu cea a unui uragan gradul 1. După ora 14, vor rămân sub cod portocaliu majoritatea masivelor montane, pentru că vântul continuă să sufle cu peste 120 km/h, iar în aproape toată ţara va fi cod galben până la ora 23.00 în această seară.

Peste noapte, vântul se mai domoleşte puţin, dar de mâine dimineaţă se activează din nou şi, de la ora 6.00, va intra în vigoare un alt cod galben ce vizează Moldova, sudul ţării şi Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Rafalele de 55 - 60 km/h vor amplifica senzaţia de frig, în condiţiile în care temperaturile vor fi oricum foarte scăzute. 

Prognoza meteo ANM

La noapte

Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi pe arii restrânse predominant sub formã de ninsoare în zonele mai joase de relief. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în Moldova, local în Oltenia, Transilvania şi Dobrogea, vitezele urmând a atinge în general 45...60 km/h, dar mai ales la munte, la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali, de Curburã şi în Munţii Apuseni, unde rafalele vor depãşi 80...100 km/h, va fi viscol intens şi vizibilitate scãzutã. Temperaturile minime vor fi mai mici decât în mod normal la aceastã datã şi se vor situa între -7 şi 2 grade. Pe arii extinse se va produce îngheţ la sol şi local brumã.

Miercuri (29 martie) 

Vremea va fi mult mai rece decât ar fi normal la aceastã datã. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade în sudul Olteniei şi Munteniei, iar cele minime între -9 şi 1 grad, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, pânã în jurul a -12 grade, dar şi uşor mai ridicate în Banat şi vestul Olteniei, spre 2...3 grade. Cerul va fi temporar noros. Trecãtor vor fi precipitaţii slabe, ziua, local, sub formã de ninsoare la munte, precum şi în estul si sudul Transilvaniei şi mixte în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, iar noaptea pe arii restrânse mai ales sub formã de ploaie în Banat şi posibil în sudul Crişanei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în Carpaţii Meridionali şi de Curburã, în special la altitudini de peste 1500 m, unde la rafalã se vor depãşi viteze de 70...90 km/h şi ninsoarea va fi viscolitã, iar în prima parte a intervalului şi în regiunile sudice, estice şi în centru, cu precãdere în Moldova, local în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, rafalele urmând a fi de 55...60 km/h, potrivit ANM. În a doua parte a nopţii, local se va produce brumã şi îngheţ la sol.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Vremea » Val de aer polar și ninsori în România. La munte, vântul suflă cu puterea unui uragan de gradul 1. Strat de zăpadă de peste 75 cm la Iezer