Antena Meniu Search
x

Vremea 9 martie 2021. Ploi în sudul și sud-estul României, ninsoare în Moldova și Transilvania

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 9 martie. Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată calendaristică, cu valori maxime ce nu vor depăși 9 grade Celsius.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 08.03.2021, 18:32

prognoza meteo
Vremea, marți, 9 martie 2021 - Shutterstock
  • Prognoza meteo pe regiuni, în municipiul București și la munte

În noaptea de luni spre marți cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice, nord-estice şi centrale. Vor fi precipitații slabe, ninsori în Carpații Orientali şi predominant ninsori local în Moldova şi izolat în Maramureş şi în Transilvania. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona de munte, cu precădere pe creste şi în sud-estul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -9 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei şi 2 grade pe litoral.

Vremea marți 9 martie 2021

În cea mai mare parte a țării valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în zonele montane şi submontane, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe sub formă de ninsoare. Din orele serii, aria de nebulozitate şi precipitații va cuprinde treptat jumătatea de sud a teritoriului, iar izolat cantitățile de apă vor depăşi 10...15 l/mp. În Oltenia şi Muntenia la început vor fi mai ales ploi, apoi vor predomina ninsorile, în sudul Banatului şi pe arii restrânse în Dobrogea se vor semnala precipitații mixte, iar în sudul Transilvaniei şi al Moldovei, precum şi în Munții Banatului, în Carpații Meridionali şi local în Carpații Orientali va ninge.

Citește și:

Pe alocuri se va depune strat de zăpadă, cu precădere în zona deluroasă din sud şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales în a doua parte a intervalului în sudul țării şi la munte, cu viteze de 40....60 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade. Presiunea atmosferică va scadea dinspre sud-vest, însă în apropierea normalului baric.

Prognoza meteo București

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora, iar în cursul nopții se vor semnala precipitații mai ales sub formă de lapoviță şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre sfârşitul intervalului, când va atinge viteze de 40...45 km/h. Temperatura maximă va fi de 7...9 grade, iar cea minimă de 0...1 grad.

Presiunea atmosferică va creste usor, astfel revenind la valoarea sa normală.

Vremea la munte

Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a intervalului şi a zonei montane. Se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, ziua -slab cantitative şi pe arii restrânse, iar din orele serii, în extindere treptată -în Munții Banatului, în Carpații Meridionali şi local în Carpații Orientali, unde izolat cantitățile de apă vor depăşi 10...15 l/mp şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales în a doua parte a intervalului, cu viteze de 40...60 km/h, viscolind ninsoarea. Valorile termice vor scădea față de intervalul precedent.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Vremea » Vremea 9 martie 2021. Ploi în sudul și sud-estul României, ninsoare în Moldova și Transilvania