"Cu ce am greşit noi că ne-am născut aici?!" Un sat din România, unic în lume, este pe cale să dispară

O ţară şi prea multe promisiuni. Aşa se vede România din cel mai îndepărtat sat locuit al Deltei. Care, încet, dispare. Dispar oamenii, dispar casele lor. Şi nimeni nu pare interesat. De când Caraorman a devenit rezervaţie naturală, viaţa localnicilor s-a schimbat mult. Dar în rău. Pe tărâmul înconjurat de ape, localnicii nu au apă potabilă. Sufocaţi de birocraţie şi de legi fără sens, oamenii din Deltă îl invită pe viitorul preşedinte să stea acolo, cu ei, o vreme. Urmează un nou episod din seria Alege bine pentru tine. În fiecare zi. 

• Vremea rea are şi o parte bună. Ieri, 40% din consumul naţional de energie a fost generat de vânt

"Noi suntem aici la capătul lumii". "Cu ce am greşit noi ca ne-am născut aici?" "Eu sper că nu, dar încolo cred că mergem", spun localnicii.

Cuvintele acestor oameni spun trist povestea unui loc din România, unic în lume, care încet, dispare. E Caraorman. Ultima bucată de pământ locuită de oameni, în Delta Dunării, undeva între braţul Sulina şi Sfântul Gheorghe. De aici, din colţul acesta de Deltă, au plecat 31 dintre marii sportivi ai României. 

Un sat din România, unic în lume, este pe cale să dispară

Unul dintre ei, Toma Simionov, dublu campion olimpic la caiac canoe. 

"Uitându-mă la televizor, la singurul televizor din tot satul era la căminul cultural şi un difuzor care era tot la căminul cultural, era pe un stâlp de lemn o pâlnie, ca să se audă, de obicei seara că se strângea lumea acolo şi eram curios cum să fac să merg şi eu", povesteşte Toma Simionov.

În 1980, la Moscova, echipajul Simionov - Patzaichin câștiga medalia de aur. În ’84, la Los Angeles, aur și argint. Toma Simionov, băiatul din Caraorman, intră în istorie. Și odată cu el, fâșia aceasta de pământ, lungă de 3 km și jumătate și lată de 500 de metri, înconjurată de ape.

Este o tehnologie de ultimă generație în 2025, traversarea între localități în Delta Dunării atunci când canalele mai mici sunt înghețate din cauza gerului și nu se poate ajunge cu barca. Așa că ajungi la Crișan și de la Crișan traversezi la Caraorman așa. Și acum, cu Doamne-ajută!

Era început de martie când am ajuns, așa, la Caraorman.

"Totul este protejat, mai puțin omul", spune un localnic.

Ne-a așezat la masa tăcerii din pădurea seculară, protejată de lege, ca să vorbim despre viața oamenilor de aici, cu oamenii care au ales să rămână aici.

"Ne-am tras cu frânghia să trecem apa. Am încercat, am vorbit, ni s-a promis că se vor găsi soluții. Momentan, nu s-au găsit soluţii", a declarat Florian Dumitrescu, preot.

Momentan, avem doar o țară și multe promisiuni. Oamenii din Caraorman știu asta cel mai bine. Ceaușescu le-a promis că va face aici o mare fabrică de sticlă. A construit și blocuri în care să locuiască muncitorii și familiile lor. Totul e ruină azi.

După care au venit alții și le-au promis și apă, și canalizare, și drumuri, și poduri.

"Podul care trebuie să fie cade cu câțiva metri pe rezervația Biosferei Delta Dunării, pe zona strict protejată, zona tampon, să-i spunem. Și avizul nu ni-l dă", a declarat Florin Buhaev, viceprimar Crișan.

Din '90, de când zona a fost declarată rezervație naturală, viața oamenilor s-a schimbat total. Din rău în mai rău. Ce trebuia să îi salveze, le-a adus numai piedici și bătăi de cap.

"A venit rezervația și a zis fără industrie în Deltă. Și gata. Din ce știu eu, s-a luat după modelul rezervației Deltei Amazonului, care aia nu prea e locuită, sau e locuită de aborigeni", a declarat Florian Dumitrescu, preot.

"Nu se gândeau că vom evolua așa de bine", a declarat Claudia Goldan, profesoară.

Un loc al paradoxurilor 

Azi, Caraorman e un loc al paradoxurilor. Oamenii trăiesc lângă pădure, dar n-au voie să ia o creangă uscată din ea. Că e ilegal. Au casele înconjurate de ape, dar nu au apă potabilă. În sat nu e canalizare, nu e dispensar, nu e nici măcar o salvare. Pădurarul îi duce cu mașina pe cei bolnavi la vapor și pe cei ce n-au mai apucat să fie salvați, la cimitir. Din 800 de oameni, câți erau în anii ’70 aici, abia dacă mai sunt acum 150.

"La mine au venit oameni să ajute, chiar duceau și mâncare de acasă și fără bani. Veneau și 100 de oameni să ajute, într-o săptămână casa era gata. Acum, nu găsești pe cineva să spargă două lemne", a declarat Claudia Goldan, profesoară.

Doar 12 copii mai sunt în școala din sat. Și două cadre didactice care predau și lecții de grădiniță, și materiile de bac.

"Sunt singurul copil din sat care e în clasa a V-a", spune Daria.

După care va pleca. Așa cum au făcut mai toți.

"Noi acum 10 ani nici nu știam că există", a declarat Cristian Conțolencu, ghid turistic.

Pădurea seculară au descoperit-o, de fapt, turiștii străini. De atunci, mulți vin, cum pot, să vadă minunea. Stejarul îngenuncheat, vechi de peste 600 de ani.

"E greu să îi convingem că chiar ne dorim să facem ceva bine aici, numai că trebuie să fim ajutați. Și singurul răspuns pe care l-am primit când am cerut ajutor: Nu, nu se poate, nu e nimic de făcut.", a declarat Cristian Conțolencu, ghid turistic.

Au auzit de atât de multe ori cuvintele astea, încât chiar au ajuns să creadă că pentru ei nu mai e nimic de făcut.

"Chiar îi cer (n.r viitorului preşedinte) să vină un an să locuiască aici. Adică legile să nu se dea teoretic, ci practic. Și după un an, tot aici, la masă, să stăm și să vorbim, să vedem dacă se schimbă ceva", a declarat Claudia Goldan, profesoară.

"Noi suntem cei mai neimportanți, oamenii. Noi nu contăm. Și pentru ce? Adică, cu ce am greșit noi că ne-am născut aici și nu am plecat?", a declarat Cristian Conțolencu, ghid turistic.

"De atâția ani, când tot ducem în jos, vă dați seama că... La ce mai sper eu, la aproape 50 de ani acum?", a declarat Octavian Condrat, pescar.

"Să se uite și spre noi. Nu avem mari pretenții, chiar foarte mici, dar vrem să contăm și noi pe hartă", a declarat Silviu Rahău, primar Crișan.