Rezultate exit-poll alegeri parlamentare 2024. PSD - 25.7%, AUR - 19.5%, USR - 15.7%, PNL - 15.6%, SOS - 5.5%, POT - 5.3%, UDMR - 5%
Rezultate exit-poll alegeri parlamentare 2024. Potrivit exit poll-ului realizat de CURS, PSD a obținut circa 25.7% dintre voturi, AUR - 19.5%, USR - 15.7%, PNL - 15.6%, SOS - 5.5%, POT - 5.3%, UDMR - 5%. Partidele SENS - 3.1%, REPER 1.2% și PMP-FD - 1.1% nu au trecut pragul electoral.
De Alexandru Badea la 01.12.2024, 22:47Rezultate exit-poll alegeri parlamentare 2024. Potrivit exit poll-ului realizat de CURS, PSD a obținut circa 25.7% dintre voturi, urmat de AUR, cu 19.5%, USR - 15.7% și PNL - 15.6%.
Partidul SOS al Dianei Șoșoacă și POT, formațiunea care-l susţine pe Călin Georgescu, au depășit pragul parlamentar, iar UDMR este la limită. Sondajul a fost realizat la ieșirea alegătorilor de la urne, la ora 21:00, și a fost făcut doar pe teritoriul României și nu cuprinde și Diaspora.
- PSD - 25.7%
- AUR - 19.5%
- USR - 15.7%
- PNL - 15.6%
- SOS - 5.5%
- POT - 5.3%
- UDMR - 5%
- SENS - 3.1%
- ALT PARTID - 1.7%
Rezultate exit poll CURS - Camera Deputaților
- PSD: 25.5%
- AUR: 19.3%
- USR: 15.7%
- PNL: 15.3%
- SOS: 5.5%
- POT: 5.5%
- UDMR: 5%
- SENS: 3.4%
- ALT PARTID: 4.8%
Potrivit unor decizii BEC, au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieşirea de la urne, la nivel naţional, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor:
* Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS
* The Center for International Reserch and Analyses
* Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
* ARA Public Opinion SRL
Operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării date de BEC, în imobilele în care funcţionează secţiile de votare, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare.
De asemenea, operatorii de sondaj au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
Prezenţă record la alegerile parlamentare
Până la ora 21:00, au votat duminică, la alegerile parlamentare, 9.443.621 de alegători din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Din cei 9.443.621 de alegători care au votat până la ora 21:00, 763.962 au votat în străinătate, dintre care 759.776 pe liste suplimentare şi 4.343 prin corespondenţă. Votul în diaspora a început sâmbătă, la ora 7:00.
Între judeţele cu prezenţă mai mare la vot se află: Harghita - 58,81%, Bihor - 56,67% şi Cluj - 54,99%. Judeţele cu prezenţă mai redusă sunt: Vaslui - 33,02%, Iaşi - 40,73%, Botoşani - 40,83%.