Victor Ponta a declarat la ieşirea de la urnele de vot că "azi e revoluţie": "Ne sperie, dar în final ne face bine"
Fostul premier Victor Ponta, care deschide lista candidaţilor PSD Dâmboviţa la Camera Deputaţilor, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că "azi e revoluţie".
De Redactia Observator la 01.12.2024, 16:30"E revoluţie azi! Prima după 1989. Oamenii au voie să voteze, au voie să scape de 10 ani foarte răi! Eu am votat pentru o echipă care, aici, în judeţ şi în ţară ştie să facă lucruri bune şi sper ca duminica viitoare să fim lăsaţi să votam pe cine vrem noi, nu cum s-a întâmplat acum 10 ani, pe cine vor străinii şi tot felul de ciudaţi. Am încredere că orice revoluţie ne sperie, dar în final ne face bine", a spus Ponta, care a votat la o secţie din Târgovişte.
Românii din ţară merg la al doilea rând de alegeri, pentru a-şi alege reprezentanţii în Camera Deputaţilor şi în Senat, după ce acum o săptămână au mers la primul tur al alegerilor prezidenţiale.