Candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţialele din luna mai, validată de Biroul Electoral Central
Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de marţi, decizia privind înregistrarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din luna mai.
De Redactia Observator la 11.03.2025, 13:02- SURSE: Victor Ponta a fost exclus din PSD. Cine a dat singurul vot împotrivă. DETALII la Observator 19:00
- SURSE: Victor Ponta a fost exclus din PSD. Cine a dat singurul vot împotrivă
Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de marţi, decizia privind înregistrarea candidaturii lui Crin Antonescu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, anunţă BEC într-un comunicat oficial.
"Știți că au existat chiar și în ultima perioadă eforturile multora pentru ca această candidatură să fie împiedicată. Cu toți acești oameni alături de mine, am mers înainte", a spus Crin Antonescu.
Candidatul a depus 1,7 milioane de semnături
Crin Antonescu și-a depus duminică, la sediul BEC, candidatura pentru alegerile prezidențiale din luna mai. El a depus peste 1,7 milioane de semnături. Anterior, el şi-a anunţat demisia din PNL. "Ştiţi că această candidatură nu i-a bucurat pe toţi. Ştiţi că au existat până în ultima clipă eforturile multora ca ea sa fie împiedicată. Cu toţi aceşti oameni alături am mers înainte, nu mă clatin, nu mă întorc, nu mă dau la o parte. Mergem cu toţii în aceste alegeri pentru ca România să meargă înainte!", a adăugat atunci Crin Antonescu, candidat la preşedinţie.
El a declarat că vrea să fie președintele fiecărui român: "Vreau să fiu președintele tururor".
Candidaturile validate
Până în prezent, BEC a decis înregistrarea candidaturii lui Nicuşor Dan pentru prezidenţiale şi a respins candidaturile lui Călin Georgescu, Petru Mîndru, Maria Marcu şi Ion Popa.
Candidatura lui Nicuşor Dan a fost contestată la Curtea Constituţională. Totodată, Călin Georgescu a contestat la CCR decizia BEC de a-i respinge candidatura.
Partidele politice, alianţele politice sau electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi pot depune candidaturile la BEC până cel mai târziu la data de 15 martie, ora 24:00.