Nicuşor Dan o susține pe Elena Lasconi: "Sper ca în urma numărării definitive să intre în turul II. Voi susţine candidatura sa"
Alegeri prezidențiale 2024. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că alegerile continuă în diaspora şi a făcut apel la oameni să meargă în continuare să-şi exprime opţiunile electorale. El a adăugat că îi îndeamnă pe cei care nu au votat în diaspora să meargă la vot şi să voteze candidaţi de dreapta. Dacă Elena Lasconi va ajunge în turul la doilea, Nicuşor Dan spune că va susţine candidatura acesteia
De Redactia Observator la 24.11.2024, 22:26"Am avut azi alegeri prezidenţiale, în primul tur, ele continuă în disapora şi îi îndemn pe românii din diaspora să voteze pentru că de votul lor poate să depindă finala pe care o să o avem peste două săptămâni. Am fost impresionat de mobilizarea atât de multor oameni pentru a alege cea mai bună cale în acest tur întâi. Ei au dat dovadă de inteligenţă colectivă mult peste inteligenţa partidelor politice şi această inteligenţă colectivă ne dă tuturor speranţă pentru viitorul acestei ţări", a declarat Niculor Dan.
Nicușor Dan o susține pe Elena Lasconi
Nicuşor Dan a mai spus că susţine candidaţii de dreapta.
"Sunt un om care a avut şi are un parteneriat cu partidele de dreapta, îndemn oamenii să voteze partide de dreapta la 1 decembrie. Sper ca în urma numărării definitive a voturilor, Elena Lasconi să intre în turul doi, caz în care voi susţine candidatura sa", a spus edilul Capitalei.
- Elena Lasconi: Pot să vorbesc cu Marcel Ciolacu, dar nu cred că putem vorbi despre o majoritate
- Cine este Călin Georgescu, candidatul surpriză plasat pe locul al treilea cu 16%, conform exit poll-urilor
- Ciolacu, la Observator, mesaj pentru Ciucă: "Mi-aș fi dorit să aibă mai multă încredere în mine. Poate și eu...
- Lasconi: Românii au arătat că nu doresc Guvernul PSD-PNL; demarez negocieri pentru o majoritate parlamentară de...
Rezultate exit-poll
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024. Potrivit datelor CURS culese din secții până la ora 20:00, pe primul loc se situează Marcel Ciolacu cu 24.6%, urmat de Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13% și Mircea Geoană - 5.4%.
Potrivit sondajelor realizate de CURS și de CIRA - Avangarde pentru Antena 3 CNN, primele date arată că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se vor înfrunta Marcel Ciolacu și Elena Lasconi. Estimările sunt valabile pentru ora 20:00 și urmează să fie actualizate.