Un bărbat de 87 de ani a murit sub privirile soţiei, în drum spre o secție de votare din Argeş
Un bărbat a murit în Argeș, în timp ce era în drum spre secția de votare pentru alegerile prezidențiale.
De Redactia Observator la 24.11.2024, 13:27- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
”Astăzi, în faţa secţiei de votare nr. 294, din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş, un bărbat în vârstă de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, ar fi căzut pe stradă. La faţa locului au intervenit de urgenţă echipajele medicale, care l-au găsit pe bărbat inconştient şi au aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut succes, fiind constatat decesul persoanei”, a transmis IPJ Argeş.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş s-au deplasat acolo pentru a face cercetări.
În prezent, se investighează toate împrejurările în care s-a produs evenimentul, urmând să fie stabilită cu exactitate cauza decesului.
Pentru asigurarea cadrului legal, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.
Românii din ţară merg astăzi la vot pentru a-şi alege preşedintele pe următorii 5 ani. În diaspora, votarea a intrat în a treia zi şi se va încheia astăzi, ca şi în ţară.