Cât costă să îţi schimbi anvelopele de iarnă şi de ce nu sunt recomandate cele all season
Se răceşte tot mai mult vremea, aşa că şoferii încep să se întrebe când să schimbe cauciucurile, anvelopele la maşină. Cei care nu vor să prindă aglomeraţia din noiembrie, început de decembrie, şi-au făcut deja programare la vulcanizare. Deşi sunt acceptate şi ne scapă şi de o grijă, cauciucile all season nu sunt chiar indicate. Iată şi sfaturile specialiştilor!
De Adrian Obreja la 25.10.2024, 17:56Roată cu roată, mecanicii au început să pregătească maşinile pentru iarnă. Cei mai conştiincioşi şoferi îşi fac programare acum, deşi afară sunt încă 20 de grade. Dacă în această perioadă, la vulcanizări ajung zilnic aproximativ 30 de maşini, la prima zăpadă numărul lor depăşeşte 150.
"O mare parte încep dinainte că să nu stea la rând pe urmă, când se aglomerează, timpii de așteptare sunt mult mai mari în momentul când se răcește mai tare. Când temperaturile scad noaptea sub zero grade, oamenii în general încep să vină să schimbe anvelopele", explică Corneliu, mecanic auto.
Preţurile variază în funcţie de tipul de jantă, dar nu diferă faţă de cele de anul trecut.
"Undeva între 100 şi 180 de lei per mașină, depinde de janta, depinde de mașină, depinde cât de îndoită e o janta. Aluminiu undeva la 180, tabla 120", spune Neagu Teofil, patronul unei vulcanizări.
Păreri împărţite despre anvelopele all season
"Cele all season nu le văd atât de eficiente pentru că se consumă mai repede, ori dacă nu se consumă sunt cumva foarte pastificate pe timp de vara și nu au eficienţă la frânare", explică Timofte Ionut, instructor auto.
Există soluții și pentru cei care nu au unde să țină cauciucurile de vara, in timpul sezonului rece: hotelurile de anvelope.
"Sunt două sezoane. E 100 de lei pe sezon. Le schimbă de două ori pe an. Deci pe cele din vară le lasă aici și le ia în vară, la începutul verii și plătește 100 de lei", spune patronul unei vulcanizări.
Legislaţia nu menţionează când trebuie schimbate anvelopele, dar şoferii au obligaţia să aibe montate cauciuri de iarnă de fiecare dată când circulă pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Lipsa lor poate aduce amenzi de peste 1.300 de lei.