Ai găsit mașina lovită în parcare? Iată ce trebuie să faci
Cu siguranță nu este deloc plăcut să descoperi că mașina ta a fost avariată, mai ales în condițiile în care acest lucru se întâmplă atunci când e parcată și tu nu ești la fața locului.
De Redactia Observator la 11.11.2019, 16:12Cu siguranță nu este deloc plăcut să descoperi că mașina ta a fost avariată, mai ales în condițiile în care acest lucru se întâmplă atunci când e parcată și tu nu ești la fața locului. Aglomerația tot mai mare din orașe și locurile de parcare limitate ca număr și spațiu sunt doi factori care conduc la o creștere a incidentelor de acest fel. Totuși, trebuie să știi că situația nu este fără ieșire, chiar dacă cel care a produs pagubele nu a binevoit să îți ofere o modalitate prin care să îl contactezi ulterior. Pentru că, într-adevăr, puțini sunt cei care lasă un număr de telefon atunci când lovesc un autoturism al cărui șofer nu este prezent. Iată ce trebuie să faci, dacă ești pus într-o astfel de situație.
Contactează poliția
Orice astfel de incident trebuie să fie raportat către Poliția Rutieră în cel mult 24 de ore. În caz contrar, responsabilitatea reparațiilor va cădea pe umerii tăi și sunt șanse foarte mari să ai și permisul de conducere suspendat pentru 30 de zile. Singura posibilitate ca perioada de 24 de ore să se prelungească este reprezentată de situația în care ai fost plecat din localitatea în care s-a produs accidentul, iar atunci când te-ai întors trecuse o zi de la producerea avariilor. Este foarte important, de asemenea, ca toate documentele tale să fie valabile, iar aici este vorba despre ITP și polița RCA. După ce depui plângerea la Serviciul Rutier, se va întocmi un dosar și se vor elibera acte constatatoare, în baza cărora poți obține și despăgubiri, chiar dacă nu ai asigurare Casco.
Contactează asiguratorul sau FPVS-ul
În cele mai fericite cazuri, șoferii care își găsesc autoturismele avariate au avut inspirația de a face autoturismului o asigurare Casco. Acest tip de asigurare poate acoperi și daunele provocate de un autor necunoscut, însă nu orice Casco oferă acest avantaj. Dacă ai o mașină destul de nouă și care ar putea fi expusă unor astfel de riscuri, este recomandat să consulți mai mulți asiguratori pentru a identifica cea mai bună ofertă pentru tine.
Cum, însă, majoritatea șoferilor nu apelează la o asigurare de tip Casco, ajutorul pe care îl pot primi nu are cum să vină de la societățile de asigurare. Recent, însă, a fost înființat Fondul Pentru Victimele Străzii (FPVS), la care contribuie cu resurse bănești firmele care vând polițe RCA. Acest fond are menirea de a ajuta proprietarii de autoturisme avariate din cauze necunoscute sau de conducători auto care nu dețin asigurarea RCA. Totuși, instituția acoperă foarte rar pagubele produse de autori necunoscuți. În general, FPVS intervine atunci când șoferul care a provocat daune nu are asigurare RCA. Astfel, din punct de vedere al asiguratorilor, cea mai sigură variantă rămâne încheierea unei înțelegeri de tip Casco.
Ia în calcul reparațiile
Dacă nu ai Casco sau asigurarea pe care o deții nu acoperă acest tip de daune și nici nu ai speranțe prea mari să obții despăgubiri de la FPVS, atunci rămâne doar varianta nefericită în care trebuie să te ocupi de reparațiile necesare pe cont propriu. Mașinile nemțești sunt foarte populare în România, iar Opel rămâne unul dintre brandurile preferate ale șoferilor de la noi. Avantajul acestor autoturisme este că presupun costuri de reparații destul de mici, iar dacă apelezi la piese din dezmembrări auto Opel, cu siguranță că problema se poate rezolva rapid și ieftin. Varianta este mult mai convenabilă, mai ales dacă avariile sunt minore, comparativ cu opțiunea de a lăsa service-urile să se ocupe de tot procesul. Piesele auto de la dezmembrări sunt, în general, originale, ceea ce asigură o calitate foarte bună și o longevitate pe măsură.
Așadar, dacă ai găsit mașina lovită în parcare, trebuie să anunți Poliția Rutieră și asiguratorul. În situația în care nu deții o asigurare de tip Casco sau aceasta nu acoperă și acest tip de daune, trebuie să recurgi la reparații pe cont propriu.