Ordonanța cu amenzi aspre pentru șoferii care fac Live la volan, votată luni de Guvern
Se pregătesc sancţiuni drastice pentru cei care folosesc telefonul la volan. Guvernul va aproba în şedinţa de luni înăsprirea amenzilor pentru şoferii care, în timp ce conduc, sunt mai atenţi la mobil sau la tabletă.
De Redactia Observator la 11.08.2019, 23:59- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Se pregătesc sancţiuni drastice pentru cei care folosesc telefonul la volan. Guvernul va aproba în şedinţa de luni înăsprirea amenzilor pentru şoferii care, în timp ce conduc, sunt mai atenţi la mobil sau la tabletă.
Şoferii care vorbesc la telefon, folosesc tableta sau intră live pe reţelele de socializare vor risca să fie aspru penalizaţi. Dacă până acum, sancţiunile erau limitate la 2-3 puncte de amendă şi în lege nu era descris cu prea multe detalii acest tip de abatere, în ordonanţa de urgenţă care se va afla luni, pe masa Guvernului, sunt prevăzute 4-5 puncte amendă pentru această încălcare.
De asemenea, important de ştiut este că se introduc sancţiuni pentru aceeaşi abatere şi în cazul celor care conduc vehicule ce nu necesită permis auto, cum ar fi utilajele agricole sau bicicletele. Ei pot primi chiar 8 puncte amendă. Ce înseamnă acest lucru? Că amenzile pentru folosirea mobilului la volan sau a gadgeturilor pot varia între 580 şi 725 de lei şi pot urca, în funcţie de tipul de vehicul pe care îl conduceţi.
Guvernul ia această măsură după ce s-a constatat, în nenumărate rânduri, că nu doar alcoolul este principala cauză a accidentelor la volan, ci chiar folosirea telefonului mobil. Nu există însă date foarte clare cu privire la numărul abaterilor, cert este că din 2016 şi până în 2018 s-au dat peste 176 de mii de amenzi doar pentru această abatere.
Şirul de incidente de pe şoselele din România au fost şi motivul pentru care Observator, în parteneriat cu Poliţia Română, a lansat petiţia: "Stop live pe Facebook la volan! Da like vietii". Un demers pentru viaţă, un demers în care trebuie să ne implicăm cu toţii.