Restricții de trafic pe Autostrada Soarelui, până pe 30 noiembrie
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat că pe Austroada Soarelui se impun restricții de circulație, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile. Un sens va fi blocat complet, pe o porțiune de 10 kilometri, până pe 30 noiembrie.
De Daniel Murărescu la 16.09.2020, 21:27- Circulația se va face pe o singură bandă, pe sensul spre Constanța
- Lucrările sunt estimate a dura până pe 30 noiembrie
Potrivit Centrului Infotrafic, restricțiile au fost impuse miercuri după-amiaza pe autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 17 (loc. Cernica, județul Ilfov) și 27 (localitatea Brănești, județul Ilfov).
În această zonă traficul a fost deviat de pe calea 2 (sensul către București) pe calea 1 (sensul către litoral), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Potrivit Mediafax, măsura devierii se menține până la data de 30 noiembrie 2020 și se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosab.
Șoferii care circulă pe Autostrada Soarelui sunt sfătuiți să sporească atenția și să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.