La fiecare oră, 10 șoferi români sunt amendați pentru că nu au ITP valabil
Inspecţia tehnică a maşinii a devenit un examen mai greu de trecut decât bacalaureatul! În fiecare oră, în România, cel puţin 10 şoferi iau amendă pentru că nu au ITP-ul valabil.
De Redactia Observator la 05.02.2019, 19:22Inspecţia tehnică a maşinii a devenit un examen mai greu de trecut decât bacalaureatul! În fiecare oră, în România, cel puţin 10 şoferi iau amendă pentru că nu au ITP-ul valabil. Asta deşi sancţiunea este usturătoare: poate ajunge la 2.900 de lei. Însă doar cei care sunt prinşi pot fi amendaţi.
O problemă frecventă la șoferi e că uită data când le expiră ITP-ul. Astfel, riscă să primească amendă dacă nu şi-l reînnoiesc la timp.
COSTEL TĂNASE, mecanic: Sunt mulţi care vin cu ITP expirat şi mulţi care nu au maşinile în regulă, dar şi mulţi care le au în regulă. Dar pur şi simplu uită, probabil şi că până acum s-au făcut la doi ani la maşinile noi şi vechi , acum făcându-se la un an îşi amintesc mai repede.
Datele poliţiei arată că 100.000 de maşini nesigure tehnic sunt zilnic în trafic, punând în pericol viaţa altora sau poluând peste normele admise.
COSTEL TĂNASE, mecanic: Cel puţin acum după topirea zăpezii se cunoaşte că sunt jocuri la sistemul de direcţii şi la suspensii. Mai vin cu cauciucuri uzate sau cu cauciucuri cu diferite profil, cu aceeaşi axă. Becuri arse la faruri, la faza scurtă, cu care se merge tot timpul aprins.
Şoferii care şi-au făcut ITP-ul în străinătate trebuie să ştie că acesta nu este recunoscut în România. Anul trecut, Politia Rutieră a dat peste 91.000 de amenzi şoferilor care au uitat să-şi facă verificarea tehnică periodică.