ANAF schimbă regulile pentru hotelieri şi cabanieri: casa de marcat e obligatorie şi trebuie depusă o declaraţie privind impozitul pe venit
Se schimbă regulile pentru hotelieri şi cabanieri. Agenția Naţională de Administrare Fiscală a actualizat ghidul fiscal al contribuabililor.
De Alin Stan la 18.05.2022, 08:45Persoanele fizice care au realizat venituri din aceste activităţi trebuie să-şi depună declaraţia unică privind impozitul pe venit până pe data de 25 mai. Vorbim despre acea declaraţie 212. Contribuabilii care au realizat venituri anul trecut pentru mai multe camere pe care le-au oferit spre închiriere în regim turistic trebuie să depună declaraţia până pe 25 mai şi să plătească acel 10% privind venitul realizat anul trecut.
Totodată, contribuabilii trebuie să aibă casă de marcat. Acest lucru se aplică şi profesorilor care dau meditaţii. Ei trebuie să aibă casă de marcat şi să ofere elevilor bon fiscal. Această decizie a fost luată de ANAF şi a fost publicat şi un ordin în acest sens. Cei care nu se conformează pot fi sancţionaţi cu amenzi între 50 şi 500 de lei.