Bijuteria industriei alimentare, pescuitul industrial, a ajuns în paragină. Ce s-a ales de complexul care producea 30.000 de conserve pe zi
Am pus lacăt greu pe ce era, cândva, bijuteria industriei alimentare româneşti. Pescuitul industrial e azi doar o amintire a unui trecut glorios. Zeci de nave de pescuit oceanic şi fluvial, sute de pescari cu bărci pline de peşte, fabrici de conserve care mergeau la capacitate maximă, cu investiţii de milioane de euro. S-au dus toate şi, ca apa Dunării, nu se mai întorc.
De Andreea Filip la 01.11.2021, 20:35Soarele răsare peste mare, ca-n fiecare zi, dar ce lipseşte din peisajul obişnuit sunt bărcile pescăreşti care se întorc pline din larg. Pescuitul cu greu mai poate fi numit o meserie în România.
Portul Midia, 2021. Aşa arată, azi, industria piscicolă din România. Pontoane rupte, improvizate, lăzi de lemn și fier pe post de frigidere, bărci răsturnate, multă mizerie. Un miros greu, parcă a resemnare, și o liniște spartă doar de lătratul câinilor fără stăpân. Un alt port, o altă poveste cu final trist. Jurilovca. Cândva cea mai mare comunitate de pescari din ţară. În anii de glorie, bărcile veneau încărcate și cu 150 de tone de pește pe zi. Se muncea la foc continuu, iar complexul piscicol de pe malul Razelmului producea peste 30.000 de conserve în 24 de ore. Nea Ivan este pescar din tată în fiu. La fabrică a lucrat cu toată familia.
Ivan Maxim, pescar: Curtea asta era un depozit, se aduceau lăzile, sarea, era un depozit mare, unde e platforma asta toată, s-a dărâmat, nu mai e nimic. Nu mai e nici rampa, nici tiruri, nici nimic, nu mai e nici peştele ăla care era... TIR-urile s-au dat la casare, la fier vechi, nu ştiu unde s-au dus, nu mai sunt. Au venit oameni mari, cu bani, au luat, pe noi ne-au dat afară.
Imperiul piscicol, fabricile statului, lacurile Razelm şi Sinoe şi amenajările riverane au ajuns, în anii de după Revoluție, vacă de muls pentru mulţi oameni de afaceri. Peste 100.000 de hectare de luciu de apă, cel mai bogat bazin piscicol din Deltă, a fost lăsat în paragină.
De la mii de angajați și sute de tone de pește pe zi, la paragină
Ivan Maxim, pescar: În fabrică erau mulţi angajaţi, în jur de 500-800, iar, în total, piscicola avea 5000 de angajaţi. Se aduceau şi 100-150 de tone de peşte pe zi. Bărcile erau pline, pline, se stătea la rând, venea peşte acolo şi aici, în două tranşe, 14 echipe, brigăzi care veneau pline cu peşte. Se aduceau TIR-urile si se duceau în ţară, şalăul la export. Pescarii au plecat în afară, în Scoţia, Olanda, tot la pescuit. Acum dacă se mai aduce o tonă, două.
Guvernatorul Deltei
Un pescar are, de exemplu o cotă de 500 de kilograme de peşte pe an. Peştele îl vinde cu o medie de 4-5 lei kilogramul. Aia ar trebui să reprezinte suma cu care el să trăiască un an de zile. Este clar că e imposibil.
Zăvorul în afumătoarele complexului răsună cu un ecou greoi. Se deschid porțile către o rană pe care nu o mai poate vindeca nimeni. Nepăsarea autorităților a prins gust de mucegai, miros de putregai și simți pe degetele goale praful dezinteresului. Păianjenii şi-au ţesut pânzele într-o investiție de peste două milione de euro, bani europeni, făcută în 2005.
Fabricile și cherhanalele, în moarte clinică
Iulian Bîrsei avea 19 ani când s-a angajat în fabrică. Un an și jumătate mai târziu, a plecat la muncă în Germania. Revenit în ţară, își vede speranțele captive în utilajele gripate și șubrede.
Iulian Bîrsei, fost angajat: O investiţie foarte mare, dar foarte benefică la momentul respectiv. Păstrează calităţile peştelui aprope ca şi cum e proaspăt. Acum, din păcate, stagnează...Sunt atât de avariate că nici nu se mai pot…
În incinta fabricii, aerul rece, care te lovește la intrare, îți taie respirația. Întunericul e apăsător. Fabrica a murit în 2012. Din lipsa forței de muncă, a materiei prime, din lipsa interesului pentru industria pescuitului. Nu doar fabricile, ci și cherhanalele sunt în moarte clinică. Abia mai mişcă, la nici 10% din capacitate.
Miniștrii promit multe și fac puține pentru industria piscicolă
Cătălin Balaban, preşedinte Asociaţia Pescarilor Golovița: Poate rula 10 tone pe zi, sunt zile când nu rulăm deloc, zile când rulăm 500 de kilograme, o tonă. Erau peste 600 de pescari, 17 brigăzi de năvod, pescuitul costier la scară redusă, la Marea Neagră – scrumbie, stavrid. Suntem pe noroi. Azi, cei de la minister, din păcate, sectorul ăsta nu e băgat deloc în seamă. Din 2007, sunt 14 ani în care nu am văzut nicio schimbare, deşi toţi miniştrii care vin în fucţie, vin cu promisiuni, iar când activează, nu mai bagă deloc în seamă.
Fabrica de conserve din Jurilovca a fost cumpărată, în urmă cu două luni, de un om de afaceri din Bucureşti. Ce are de gând să facă aici, aflaţi la Observator, marți seara. Şi tot atunci descoperim şi ce soartă au avut Polarele, flota de pescuit oceanic a României şi vedem şi la ce ne-au folosit milioanele de euro investite în bursele de peşte.