Calcule grele pentru majorarea salariului minim. Scanariul care le-ar aduce, de fapt, mai mulţi bani angajaţilor
Salariul minim pe economie va creşte de la începutul anului viitor la 3.000 de lei brut. Sunt încă discuţii între Guvern, sindicate şi patronate asupra sumei nete pe care angajaţii ar urma să o primească. Diferenţa între calculele celor două tabere este de aproape 100 de lei. O decizie finală ar putea fi luată săptămâna viitoare.
De Adrian Obreja la 16.11.2022, 19:24Florina lucrează de mai mulţi ani la o fabrică de confecţii din Galaţi. Spune că o creştere a salariului chiar şi cu câteva sute de lei înseamnă foarte mult, mai ales că plăteşte chirie 1.000 de lei pe lună. "Înseamnă ... La câte s-au scumpit, toate s-au scumpit, normal. Am băiatul la liceu, trebuie multe, vă daţi seama", povesteşte Florina Grigoriţă, angajată confecţii.
"În anumite domenii, cum ar fi cel al confecţiilor textile, această creştere ar putea fi văzută ca o lamă cu două tăişuri. Benefică pentru angajaţi şi păguboasă pentru angajatori", spune Adrian Obreja, reporter Observator. "Pentru noi în special, cei în sistem, o să fie o mare, mare problemă, pentru că este o creştere atât de bruscă încât nu ştim dacă o să putem să acoperim aceste salarii. Mai multe IMM-uri o să fie în pragul falimentului", crede Vasile Cozma, patron firmă de confecţii.
Scenariul 1: salariu minim brut de 3.000 de lei, din care 200 neimpozabili
Un prim scenariu luat în discuţie este o majorare a salariului minim brut la 3.000 de lei, dintre care 200 de lei neimpozabili. Astfel, un angajat va putea lua în mână 1.863 de lei, faţă de 1.524, cât ia acum. "Suntem împotriva sistemului cu cei 200 de lei. Toţi cei care au peste 300 lei peste salariul minim vor lua pe net mai puţin decât cei care sunt la salariul minim. Va fi o demotivare subtanţială, în plus vor fi afectaţi la pensie", susţine Bogdan Hossu, preşedinte Cartel Alfa.
- Două scenarii: cu cât va fi majorat salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2023. Impozitul face diferenţa
- Veşti bune pentru 1,3 milioane de români. Când va intra în vigoare salariul minim de 3.000 de lei
- Salariul mediu net pe economie a depășit 4.000 de lei în septembrie, cu 70 de lei mai mult față de luna august
O altă variantă ar aduce însă bani mai mulţi angajaţilor. "Salariul să fie de 3.000 de lei, cu îngheţarea contribuţiilor la 2.550 lei, aşa încât e vorba de un câştig net de 1.963 de lei", a explicat Florin Jianu, președintele Consiliului Național al IMM-urilor.
32% dintre salariaţi au venituri sub 3.000 de lei brut, iar 70% sub 5.500 de lei. Şi aceştia din urmă ar urma să beneficieze de o majorare, potrivit unei alte propuneri. "Revizuirea impozitului pe veniturile salariale prin ajustarea deducerilor personale, pentru toate veniturile salariale până la 5.500 lei. Măsura noastră ar veni cu o soluţie pentru cei care sunt plătiţi pe salariul minim, dar ar însemna venituri mai mari pentru 70% dintre salariaţii din România", spune Dumitru Costin, preşedinte Blocul Naţional Sindical.
Scenariul 2: salariu minim brut de 3.200 de lei, din care 400 neimpozabili
Un alt scenariu este acela în care salariul minim brut pe economie va creşte la 3.200 de lei, dintre care 400 de lei vor fi neimpozabili. Astfel, salariul minim net va creşte la puţin peste 2.000 de lei. În România aproximativ 1 milion şi jumătate de oameni primesc salariul minim pe economie.