Antena LIVE

Curs valutar

Cele mai râvnite apartamente de românii care vor să acceseze un credit ipotecar

Aproximativ 63% dintre doritorii sau cei care accesează un credit ipotecar aleg locuinţe finalizate după 2010 sau aflate în construcţie şi 40% lucrează într-o companie multinaţională, potrivit unei analize realizate de către brokerul online Ipotecare.ro şi compania de consultanţă financiară şi creditare ipotecară SVN Credit România.

De la 30.10.2024, 10:23
WhatsApp
Apartamentele preferate de românii care vor să acceseze un credit ipotecar Profimedia

Potrivit unui comunicat, cei mai mulţi dintre cei care cumpără o locuinţă prin credit ipotecar, adică aproximativ 42%, lucrează în companii de dimensiuni mici sau obţin venituri din surse alternative, precum drepturi de autor, PFA sau dividende, în timp ce un procent de circa 18% lucrează într-o companie deţinută de stat sau în sistemul bugetar.

Dacă cei mai mulţi îşi doresc o locuinţă nouă, circa 23% se orientează spre locuinţe finalizate între 1978 şi 2010, în timp ce 11% dintre cei care accesează un credit ipotecar aleg o locuinţă finalizată înainte de 1977.

Cine sunt românii care îşi fac credite

Procentul covârşitor al celor care cumpără o locuinţă printr-o finanţare ipotecară este deţinut de către cei născuţi între 1980 şi 1999, în timp ce persoanele cu vârsta de sub 25 de ani deţin o cotă de doar 3,1% dintre cumpărătorii prin credit ipotecar. În acelaşi timp, persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, născute înainte de 1980, deţin o pondere de circa 13% în rândul cumpărătorilor de locuinţe prin credit ipotecar, aceştia din urmă accesând pe de altă parte finanţările cu cele mai mari valori, relevă analiza.

"Datele analizate certifică încă o dată că achiziţia unui imobil, în special când aceasta presupune contractarea unui credit ipotecar, este corelată cu maturitatea şi stabilitatea atât profesională cât şi personală. Tinerii sunt predispuşi la greşeli investiţionale şi alegeri care le pot îngrădi evoluţia profesională şi implicit afecta calitatea vieţii. Un credit ipotecar trebuie să reprezinte o decizie bine calculată, care să includă şi o proiecţie pe minimum cinci ani privind evoluţia profesională şi familială, iar serviciile unui consultant de specialitate experimentat pot aduce un plus de valoare cert", a declarat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions, citat în comunicat.

Valoarea medie a unui credit ipotecar

Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat în primele opt luni în România a fost de aproximativ 62.000 de euro, potrivit calculelor realizate pe baza statisticilor Băncii Naţionale (BNR) şi a datelor din piaţa bancară, un procent covârşitor, de aproximativ 98%, fiind deţinut de către creditele cu dobândă fixă.

În primele opt luni din acest an au fost acordate în total la nivel naţional credite ipotecare în valoare de 5,5 miliarde de euro, în creştere cu 49% comparativ cu perioada similară din 2023, acestea incluzând însă şi refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările.

Soldul total al creditelor ipotecare aflate în plată a urcat la finalul lunii august, ultima lună cu date oficiale existente, la 21,6 miliarde de euro, în creştere cu 2,1% comparativ cu nivelul înregistrat în august 2023. Soldul creditelor ipotecare a revenit astfel pe creştere, după ce la finalul lui 2023 s-a înregistrat un volum de 21,3 miliarde de euro, cu 0,5% mai mic comparativ cu soldul total de la finalul lui 2022, potrivit datelor BNR, citate în comunicat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

apartamente romani credit
Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților...
Fanatik.ro
Publicat 02.12.2024
Cea mai lungă perioadă în care un om a reușit să rămână treaz
spotmedia.ro
Publicat 03.12.2024
Soluția inevitabilă după alegerile parlamentare. Rămâne Ciolacu premier?
spotmedia.ro
Publicat 02.12.2024
3 zodii care se vor îmbogăți în decembrie 2024, potrivit numerologului Mihai...
Gandul
Publicat 03.12.2024
Eșecul USR îngroapă șansele Elenei Lasconi în cursa pentru Cotroceni....
Adevărul
Publicat 03.12.2024
Cum se simte mama lui Liviu Vârciu care a ajuns de urgență la spital pentru o...
A1
Publicat 03.12.2024
Horoscopul zilei de 4 decembrie 2024. Săgetătorii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 03.12.2024
Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea! Modul inedit în...
spynews.ro
Publicat 03.12.2024
VIDEO. Giulia, făcută KO în ringul de box în doar câteva secunde, de o...
GSP
Publicat 03.12.2024
Prima soție a lui Helmut Duckadam a vorbit despre încheierea mariajului dintre...
Click.ro
Publicat 03.12.2024
Cum îți poate intra cineva în telefon. Trucurile prin care îți protejezi...
Useit
Publicat 03.12.2024
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția sa...
Redacţia.ro
Publicat 03.12.2024
Un preot din Sibiu, profesor de religie, a bătut un elev în curtea școlii. Apoi...
libertatea.ro
Publicat 03.12.2024
Elton John și-a pierdut vederea din cauza unei infecții „severe”....
ZU
Publicat 03.12.2024
Plăcintă cu dovleac ca la bunica. Pașii exacți pentru un desert delicios
Hello taste
Publicat 03.12.2024
Mere cu scorțișoară. Desertul preferat al copiilor
Deparinti
Publicat 03.12.2024
Care sunt principalele variante de Guvern după rezultatele de la parlamentare....
ziare.com
Publicat 02.12.2024
Thalía a vorbit despre căsnicia cu Tommy Mottola. Care este dinamica în familia...
Happy
Publicat 03.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Greșeala pe care trebuie să o eviți dacă iei medicamente pentru colesterol....
Medicool
Publicat 03.12.2024